Primarul municipiului Suceava, Vasile Rîmbu, a fost suspendat din PSD pentru o perioadă de șase luni. Decizia a fost adoptată de Biroul Permanent Județean al PSD Suceava, în urma declarațiilor recente ale edilului, dar și a faptului că acesta a cooptat în echipa sa mai mulți reprezentanți ai PNL la nivelul Primăriei.
De la preluarea mandatului, Vasile Rîmbu a inclus în echipa sa pe Irina Vasilciuc, fost administrator public al județului Suceava în mai multe mandate ale lui Gheorghe Flutur, vicepreședintă a PNL Suceava și fost consilier județean. Ulterior, echipei i s-a alăturat și Alexandru Moldovan, fost prefect PNL al Sucevei, apropiat al conducerii organizației județene.
Potrivit surselor politice, dacă anterior social-democrații au acceptat colaborarea cu specialiști din zona liberală în cadrul Primăriei, în contextul în care conducerea a fost obținută pe listele PSD Suceava, numirea lui Alexandru Covașă — vicepreședinte al Organizației Municipale PNL Suceava și purtător de cuvânt al Organizației Județene PNL Suceava — ar fi fost elementul care a determinat luarea deciziei.
Cum e vremea în orașul tău?
Vezi pe loc temperatura, vântul și prognoza orară. Pentru prognoza detaliată pe mai multe zile, pentru orice localitate din România, intră pe portalul nostru meteo.
Un alt motiv invocat în analizarea situației a fost declarația recentă a primarului, care, într-o conferință de presă, s-a prezentat ca independent și a afirmat că nu reprezintă partidul la nivelul Primăriei. „Nu datorez totul partidului în așa fel încât să mă izolez de colegii din coaliție. La primărie nu reprezint un partid, ci administrația publică. Sunt un om independent în exercitarea mandatului. Nu consider că trebuie să explic fiecare decizie politică”, declara luni, 2 martie, primarul municipiului Suceava, Vasile Rîmbu.



