Așa cum era de așteptat, ultima ședință din cadrul PNL Suceava a fost una extrem de tensionată. Un episod care a scos la iveală fracturile interne și teama conducerii politice în fața oricărui gest de independență. Păcatul celor „scăpați de sub control”? Câțiva oameni au avut curajul și caracterul de a se delimita de practicile rigide ale actualei administrații conduse de primarul Vasile Rîmbu.
Pentru ca orice sucevean să înțeleagă miza din spatele ușilor închise: tot acest „război” a izbucnit în momentul în care viceprimarul Daniel Ungurean și fostul viceprimar Lucian Harșovschi au semnat, alături de alți consilieri, solicitarea pentru convocarea unei ședințe extraordinare de Consiliu Local.
Iar proiectele aflate pe ordinea de zi vizau probleme de un interes major pentru comunitate: reducerea taxei de parcare rezidențială de la 500 de lei la 100 de lei pe an, finanțarea programelor sportive locale pentru susținerea echipelor Sucevei și alte măsuri cu impact direct asupra buzunarului și vieții cetățenilor.
Cum e vremea în orașul tău?
Vezi pe loc temperatura, vântul și prognoza orară. Pentru prognoza detaliată pe mai multe zile, pentru orice localitate din România, intră pe portalul nostru meteo.
Execuție politică pentru vinovăția de a vota cu cetățenii
Concluzia trasă după ședința de partid? Cei care au semnat au fost practic puși la zid. Cum și-au permis să își pună semnătura pe un demers inițiat în sprijinul sucevenilor?
Răspunsul este simplu, domnule Ioan Bălan: acești oameni au ales să pună interesul public mai presus de jocurile de culise. Declarația oferită după ședință, prin care susțineți că PNL este în opoziție cu PSD la nivel local, dar că liberalii votează proiectele primarului Vasile Rîmbu, este o contradicție flagrantă. După o lungă perioadă în care au existat înțelegeri și reconfigurări de funcții între cele două tabere, să mimezi dintr-odată o opoziție fermă este o strategie greu de înghițit pentru orice om cu discernământ.
Proiectul privind reducerea taxelor de parcare este evident în favoarea oamenilor. De când a preluat frâiele, actuala administrație s-a remarcat mai degrabă prin decizii austere împotriva cetățenilor, mascate sub câteva măsuri de fațadă: demolarea unor garaje, figurine din plastic la trecerile de pietoni și marcaje noi pe asfalt.
Consilierii care vor alege să voteze aceste proiecte benefice comunității merită tot respectul — dovedesc că sunt în slujba celor care i-au ales, nu în slujba intereselor de grup. Iar cei care vor vota împotrivă doar pentru a executa ordine de partid vor fi, fără îndoială, taxați la vot.
Daniel Ungurean: Cartea greșită atacată de conducere
În tot acest spectacol, Ioan Bălan a jucat cât se poate de greșit cartea politică atacându-l pe Daniel Ungurean. Viceprimarul a fost redus la tăcere în propria ședință și marginalizat doar pentru că a refuzat să facă jocurile de culise împotriva sucevenilor.
Loviturile aplicate gratuit unui politician diplomat și apreciat de oameni nu fac altceva decât să-i crească cota. Dacă Daniel Ungurean va decide să candideze la Primărie, are șanse reale să devină viitorul primar al Sucevei, cetățenii făcând rapid diferența între un lider receptiv și un stil autoritar.
(Despre parcursul și profilul politic al viceprimarului Daniel Ungurean vom reveni pe larg într-un articol separat).



