O luptă dârză împotriva flăcărilor și a deznădejdii s-a încheiat cu bine în pădurile de la Marginea. După trei zile și trei nopți de veghe continuă, pompierii militari suceveni, sprijiniți de lucrători silvici și voluntari, au reușit să lichideze complet un incendiu de pădure extrem de periculos, care a afectat aproximativ 15 hectare de fond forestier administrat de Ocolul Silvic Marginea.
Misiunea, începută încă de vineri dimineață, s-a finalizat oficial luni, la ora 08:00. Deși flăcările au fost localizate rapid în prima zi, împiedicându-se extinderea la masivul păduros din jur, terenul greu accesibil și stratul gros de litieră (de peste 30-40 cm) au transformat intervenția într-o probă de rezistență extremă. Turba din subteran menținea focare ascunse care se reaprindeau violent la orice rafală de vânt.
Mărturii din adâncul codrului: „Am urcat pante imposibile”
Într-un mesaj emoționant transmis după finalizarea misiunii, salvatorii de la ISU Suceava au descris momentele dramatice trăite pe munte, la limita epuizării fizice și psihice.
Cum e vremea în orașul tău?
Vezi pe loc temperatura, vântul și prognoza orară. Pentru prognoza detaliată pe mai multe zile, pentru orice localitate din România, intră pe portalul nostru meteo.
„S-au scurs trei zile și trei nopți în care am stat de strajă în pădurile Marginii. Am urcat pante imposibile, am luptat cu oboseala și, uneori, chiar cu deznădejdea. Mai ales când vântul se întețea și reaprindea focare pe care le credeam stinse cu ore în urmă, împinse la suprafață din subteran de turba înroșită…”, au mărturisit pompierii.
Liniștea codrului a fost alungată de zgomotul sacadat al motopompelor, TAF-urilor și autoșenilatelor. Salvatorii au parcurs zeci de kilometri la pas pe teren accidentat și au întins sute de metri de furtunuri pentru a răscoli și inunda cu apă fiecare metru pământ fumegând.
Nopți sub cerul liber și amintiri de la alte dezastre
În puținele pauze de peste noapte, pompierii s-au strâns unii în alții pentru a se încălzi și pentru a-și da putere să meargă mai departe, veteranii amintindu-și de alte misiuni istorice ale pompierilor suceveni.
„În puținele momente de odihnă din noapte, mult mai aproape de bolta înstelată, ne adunam unii lângă alții să ne încălzim. Ne împărtășeam de-ale vieții, iar veteranii le povesteau colegilor mai tineri despre incendiul din pădurea Dornișoarei, când am stat 11 zile pe munte… Mai târziu, ne vegheam unii pe alții cât lipeam pleoapele pentru un somn de restart, iar odată cu zorile reîncepeam lupta cu focul.”
Gândul la cei de acasă a fost singurul combustibil care i-a ținut în picioare în fața pericolelor:
„Gândul că ne vom întoarce la familii, la soții, la cei mici, ne dădea puterea necesară de a strânge din dinți și de a o lua de la capăt mereu, oricât de grea era situația… Și până la urmă, am reușit.”
Dincolo de uniforme și autospeciale, salvatorii au transmis un mesaj simplu comunității pe care o protejează: „Dincolo de toate, în spatele uniformei suntem simpli oameni… Aceștia suntem noi (…) iar tot ceea ce trebuie să știe semenii noștri e că mereu le vom fi alături. Până la capăt…”



