Fostul ministru interimar al Culturii, István Demeter, a oferit primele explicații ample după scandalul izbucnit în urma apariției unei înregistrări în care folosește expresii vulgare și face referiri la „interesul național” și la vânzarea Radio Chișinău „la ruși”.
Demeter susține că înregistrarea este reală doar parțial și afirmă că anumite pasaje ar fi fost modificate.
„Înregistrarea este în mare parte autentică, dar este modificată. Acolo unde, în anumite pasaje, apar cuvinte directe, obscene care stârnesc nemulțumiri, am convingerea că au avut loc intervenții și adăugiri”, a declarat fostul ministru.
Cum explică Demeter declarațiile despre „vânzarea radioului la ruși”
Cum e vremea în orașul tău?
Vezi pe loc temperatura, vântul și prognoza orară. Pentru prognoza detaliată pe mai multe zile, pentru orice localitate din România, intră pe portalul nostru meteo.
În înregistrarea care a provocat scandalul public, Demeter spune: „Vând radioul la ruși cu 5 milioane și îmi bag p(…) în interesul național, pentru că eu sunt ungur!”.
Fostul ministru afirmă însă că afirmațiile au fost făcute într-un context tensionat, în perioada în care era audiat într-un dosar legat de achiziția Radio Chișinău.
Acesta susține că declarația reprezenta o reacție de revoltă față de presiunile și anchetele la care era supus și că, în realitate, poziția sa a fost una de apărare a intereselor României în Republica Moldova.
Demeter a explicat că a coordonat procesul prin care Radio România a cumpărat pachetul majoritar al postului „Vocea Basarabiei”, ceea ce a permis relansarea Radio Chișinău.
„Nu am spus că eu îmi bag și îmi scot interesul național, ci am spus dimpotrivă, contrariul”, a declarat acesta.
„Nu am avut contacte cu oameni de afaceri ruși”
Întrebat dacă au existat vreodată discuții reale privind vânzarea radioului către persoane apropiate Federației Ruse, Demeter a negat categoric.
Fostul ministru a afirmat că nu a avut contacte cu agenți ruși sau oameni de afaceri ruși și că toate negocierile privind achiziția postului de radio s-au desfășurat sub supravegherea autorităților române și moldovenești.
„Nu exista nicio ofertă. Tot restul este o ipoteză de lucru”, a spus el.
Cum explică demisia și relația cu UDMR
Demeter a negat că s-ar simți trădat de UDMR după ce conducerea partidului i-a cerut demisia.
Acesta a declarat că într-o funcție politică sprijinul formațiunii care te propune poate fi retras oricând și că a acceptat regulile jocului politic.
Potrivit fostului ministru, după apariția scandalului au avut loc discuții intense în interiorul UDMR, iar amploarea reacțiilor publice a dus la accelerarea deciziei privind demisia.
Demeter a precizat că a discutat atât cu liderul UDMR, Kelemen Hunor, cât și cu premierul interimar Ilie Bolojan, înainte de a-și depune oficial demisia de onoare.



