Declarații extrem de tensionate în interiorul industriei de apărare din România. Directorul general al Romarm, Răzvan Pîrcălăbescu, îl acuză dur pe ministrul Apărării, Radu Miruță, invocând acuzații de „înaltă trădare” și „subminarea economiei naționale”.
Liderul Romarm cere ca Radu Miruță să fie tras la răspundere
Directorul companiei Romarm a lansat, în direct, un atac fără precedent la adresa ministrului Apărării, contestând modul în care sunt apărate interesele industriei naționale de apărare.
Declarațiile apar în contextul disputelor generate de programul SAFE. „Eu cred că Miruță ar trebui să fie judecat pentru înaltă trădare și subminare a economiei naționale. Acest domn Miruță și-a bătut joc de tot ce înseamnă industrie de apărare, atât cât a fost el Ministru al Economiei, cât și este Ministru al Apărării.
Cum e vremea în orașul tău?
Vezi pe loc temperatura, vântul și prognoza orară. Pentru prognoza detaliată pe mai multe zile, pentru orice localitate din România, intră pe portalul nostru meteo.
Și-a bătut joc de toate companiile românești din industria de apărare. Când a fost ministru, le-a privat de toți banii pentru investiții, iar acum a încercat sabotarea lor. Ați văzut și dumneavoastră prin toate declarațiile pe care le-a avut. Eu cred că asta ar trebui să facem în România, ca să nu se mai ajungă la astfel de subiecte”, au fost declarațiile date de Răzvan Pîrcălăbescu, manager al Romarm, la Antena 3 CNN.
Relația dintre Radu Miruță și managerul Romarm este una tensionată de mai mult timp. În trecut, ministrul Apărării a sesizat DNA în legătură cu numirea lui Răzvan Pîrcălăbescu la conducerea Romarm, într-un dosar ce viza presupuse probleme legate de experiența profesională a acestuia.
Programul SAFE, miza de miliarde de euro
În centrul conflictului se află programul SAFE, prin intermediul căruia România poate accesa aproximativ 16,7 miliarde de euro pentru investiții în domeniul apărării.
SAFE reprezintă un mecanism al Uniunii Europene care pune la dispoziția statelor membre împrumuturi de până la 150 de miliarde de euro, pentru accelerarea investițiilor în apărare prin achiziții publice comune.
Pentru România, fondurile ar urma să fie utilizate pentru modernizarea Armatei, dezvoltarea infrastructurii cu rol militar și susținerea industriei naționale de apărare.
Potrivit Ministerului Apărării Naționale, România a primit a doua cea mai mare alocare financiară din cadrul programului „Acțiunea pentru securitatea Europei” (SAFE), de peste 16,6 miliarde de euro, după Polonia.
Cazul Beretta
Disputele din domeniu nu sunt însă noi. În ultimii ani, mai mulți reprezentanți ai industriei de apărare au criticat modul în care autoritățile gestionează marile contracte militare, inclusiv colaborările cu producători internaționali precum Beretta.
Recent, grupul italian Beretta a contestat modul în care Ministerul Apărării Naționale administrează programul privind armamentul individual finanțat prin SAFE. Compania acuză lipsa de transparență și susține că selectarea unui furnizor american ar putea contraveni regulilor europene și obiectivelor strategice ale Uniunii Europene.
„Nouă luni fără un proces transparent
Regulamentul SAFE a intrat în vigoare la 29 mai 2025. România a obţinut ulterior o alocare de 16,7 miliarde de euro în împrumuturi SAFE şi a adoptat Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului (OUG) nr. 62/2025 la 20 noiembrie 2025, pentru a stabili cadrul juridic şi procedural naţional de implementare a programului.
Au trecut 11 luni de la intrarea în vigoare a cadrului SAFE, timp suficient pentru o evaluare temeinică, competitivă şi comparativă a tuturor opţiunilor disponibile.
Totuşi, nicio procedură competitivă formală nu a fost iniţiată. Beretta a primit Cererea de Informaţii (RFI) a României anterior adoptării OUG nr. 62/2025, care stabileşte cadrul juridic şi financiar specific ce guvernează această achiziţie.”



