Consiliul Județean Suceava continuă modernizarea infrastructurii rutiere, iar președintele Gheorghe Șoldan anunță finalizarea asfaltării unui nou tronson de drum județean și demararea altor investiții importante.
7 kilometri de drum asfaltați în mai puțin de o săptămână
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a anunțat că Drumul Județean 208F beneficiază de un nou covor asfaltic pe sectorul Mesteceni – Dumbrăvița – DN 2, în zona Vadu Moldovei, pe o lungime de aproximativ șapte kilometri.
„Șase zile, șapte kilometri. Ce nu au reușit alții ani la rând am făcut noi în mai puțin de o săptămână”, a transmis Gheorghe Șoldan.
Cum e vremea în orașul tău?
Vezi pe loc temperatura, vântul și prognoza orară. Pentru prognoza detaliată pe mai multe zile, pentru orice localitate din România, intră pe portalul nostru meteo.
În perioada următoare vor fi executate lucrările de curățare a acostamentelor și aplicarea marcajului rutier, astfel încât tronsonul să fie complet modernizat.
Lucrările vor continua până la limita cu județul Iași
Șeful administrației județene a precizat că modernizarea DJ 208F nu se oprește aici. Alte două tronsoane ale drumului, inclusiv sectorul care ajunge până la limita cu județul Iași, se află deja în procedură de licitație pentru desemnarea constructorului care va realiza lucrările de asfaltare.
Începe asfaltarea DJ 208E
O altă investiție importantă va debuta săptămâna viitoare, când vor începe lucrările de asfaltare pe DJ 208E, pe tronsonul cuprins între calea ferată din Dolhești, Valea Bourei, Boura, Manolea și Uidești, pe o distanță de aproximativ opt kilometri.
La finalizarea acestor lucrări, întregul DJ 208E va fi modernizat de la un capăt la altul. Anul trecut, Consiliul Județean Suceava a finalizat cu opt luni înainte de termen lucrările pe tronsonul Oniceni – Forăști – Uidești, în lungime de șapte kilometri.



