Planta Phytolacca americana L., din familia Phytolaccaceae, cunoscută sub denumirile populare de carmaz, cârmâz vegetal, rumeioară sau rumenioară, este o specie erbacee perenă cu un potențial terapeutic complex și diversificat. Recunoscut pentru acțiunile sale antiinflamatoare, fungice și imunomodulatoare, cârmâzul reprezintă un sprijin natural deosebit în combaterea durerilor reumatice, managementul unor afecțiuni autoimune și tratarea problemelor dermatologice severe, fiind utilizat concomitent și în industriile tinctorială și cosmetică.
Aria de răspândire și descrierea botanică a speciei
Originar din America de Nord, cârmâzul s-a răspândit ca plantă ruderală în Caucaz și crește în stare spontană în raioanele de sud ale Ucrainei. În Republica Moldova, specia este introdusă și cultivată cu succes în colecțiile Grădinii Botanice, fiind valorificată ca plantă medicinală și tinctorială (producătoare de coloranți).
Din punct de vedere botanic, cârmâzul este o plantă erbacee perenă monumentală, susținută de o rădăcină pivotantă, napiformă, de mari dimensiuni, care dezvoltă numeroase ramificații secundare și poate atinge un diametru cuprins între 20 și 50 cm. Tulpina sa este erectă, viguroasă, complet glabră (fără peri), cu o nuanță roșiatică specifică și ramificată puternic de la bază, atingând o înălțime remarcabilă de 1-3 m. Frunzele sunt dispuse altern, au formă ovală, sunt întregi și prezintă un vârf acuminat. Culoarea acestora este verde-pal, iar nervurile terțiare sunt netransparente și se ramifică vizibil spre vârf.
Cum e vremea în orașul tău?
Vezi pe loc temperatura, vântul și prognoza orară. Pentru prognoza detaliată pe mai multe zile, pentru orice localitate din România, intră pe portalul nostru meteo.
Florile sunt mici, bisexuate, lung-pedunculate și grupate în raceme drepte, bine structurate. Corola este formată din 5 petale de culoare albă-roșiatică. Fructul este o bacă sferică, lucioasă, prevăzută cu 8-10 coaste, care la maturitate capătă o culoare roșie sau roșie-închisă. Semințele sunt negre și lucioase. Cârmâzul înflorește în perioada iunie-iulie, iar semințele se maturizează complet în intervalul august-septembrie.
Descrierea materiei prime și compoziția chimică
În scopuri medicale și farmaceutice se recoltează și se utilizează trei părți distincte ale plantei: rădăcina (Radix Phytolaccae americanae), frunzele (Folia Phytolaccae americanae) și fructele (Fructus Phytolaccae americanae).
Compoziția chimică diferă în funcție de organul plantei și include substanțe cu activitate biologică intensă:
- Rădăcinile: conțin saponine triterpenice, fitolacozidă, ulei volatil și glicoproteine cu un profil bogat în aminoacizi (lizină, histidină, arginină, leucină, glicină), alături de fructoză, glucoză și hexozamină.
- Fructele: sunt bogate în antociani de tipul betainei, americanină, acizi organici, vitamine și un alcaloid specific numit fitolacină.
- Lăstarii tineri: acumulează protide, lipide, carbohidrați, săruri minerale, cenușă și o cantitate semnificativă de vitamine (A, B1, B2 și C).
Tehnologia de cultivare și managementul recoltării
În condițiile climatice locale, plantele de cârmâz se dezvoltă absolut normal, parcurgând toate etapele până la fructificare și formând semințe cu o capacitate sporită de germinare. Înmulțirea se poate realiza fie prin semințe, fie prin divizarea rizomilor, prima metodă fiind considerată mult mai avantajoasă din punct de vedere economic și al volumului.
Semănatul se efectuează toamna direct în câmp, la o adâncime de 2-3 cm, păstrând o distanță între rânduri de 30-35 cm. Cultura este mare consumatoare de apă și necesită în mod obligatoriu irigare constantă, măsură care sporește evident cantitatea de biomasă și recolta finală. După maturizare, fructele neculese se usucă direct pe planta mamă și cad, generând în primăvara următoare un semințiș abundent și spontan.
Recoltarea se face diferențiat, respectând calendarul biologic al speciei:
- Fructele: se culeg manual la maturitate deplină, în perioada iulie-august.
- Rădăcinile: se scot din sol primăvara devreme (în lunile martie-aprilie) sau toamna, după ce fructele au fost recoltate complet, iar partea aeriană a plantei s-a uscat în întregime.
La recoltarea sau manipularea biomasei aeriene se recomandă în mod obligatoriu folosirea mănușilor de protecție, deoarece sucul plantei poate provoca fitodermatite severe persoanelor cu pielea sensibilă.
Utilizarea în medicina modernă, ginecologie și homeopatie
În medicina științifică, cârmâzul este apreciat pentru efectele sale fungistatice, antibacteriene, expectorante, antivirotice, calmante, miorelaxante și diuretice. Fructele și rădăcinile au o acțiune purgativă puternică. Datorită proprietăților antiparazitare pronunțate, rădăcinile sunt indicate cu succes pentru expulzarea paraziților intestinali, în special a teniilor. Rădăcinile uscate sunt recomandate ca adjuvant în bolile autoimune, artritele reumatice, febra glandulară, amigdalită, catar cronic și bronșită.
Intern, extractele din plantă se administrează în caz de febră, edeme de origine cardiacă și renală, pleurită cronică, constipație rebelă, hipertensiune arterială și infecții genito-uritare. De asemenea, planta fărâmițată și preparatele derivate se folosesc extern pentru oprirea hemoragiilor cutanate, tratarea râiei (scabiei), psoriazisului și în caz de leucoree infectată. Sucul de fructe este utilizat în terapia hemoroizilor și ca adjuvant în schemele oncologice de tratament. Datorită conținutului înalt de potasiu și elemente anorganice, planta intră în compoziția unor alifii specifice destinate ulcerelor cutanate și excrescențelor de natură cancerigenă. Medicamentele pe bază de fitolaccină, produse industrial în Germania și Anglia, sunt indicate pe scară largă în reumatism și afecțiuni acute ale căilor respiratorii.
În homeopatie, remediul specific se obține din rădăcinile proaspete și se întrebuințează cu precădere în tratarea laringitei foliculare, a anginei și a diverselor maladii ale coardelor vocale.
Aplicații în medicina populară, gastronomie și industrie
În medicina populară a diverselor popoare, ceaiul din fructe de cârmâz este utilizat împotriva reumatismului cronic și a dizenteriei, în timp ce cataplasmele din fructe zdrobite se aplică local pe umflăturile (congestiile) de la nivelul sânului. Sucul proaspăt din fructe se consuma tradițional pentru a trata tremuriciul. În medicina tradițională din Mexic, dar și în unele zone din Europa, planta este utilizată în mod empiric în cazul tumorilor. În Madagascar, cârmâzul este un remediu recunoscut contra dermatozelor și hemoroizilor, în timp ce în Africa se folosește pentru proprietățile sale avortive, iar în Nigeria este utilizat ca moluscicid natural. Sucul, infuzia și decoctul se aplică sub formă de spălături locale pentru eradicarea dermatozelor de natură parazitară.
În sectoarele secundare și industriale, planta are utilizări multiple:
- Homeopatie veterinară: se administrează pentru tratarea mastitei la animale în perioada de înțărcare (întrerupere a lactației).
- Cosmetică și igienă: datorită concentrației uriașe de saponine din rădăcini, planta poate fi folosită ca substituent natural al săpunului.
- Industria tinctorială și alimentară: sucul intens colorat reprezintă o sursă excelentă de colorant natural roșu-bordo, utilizat la colorarea medicamentelor, a produselor alimentare și în industria vinului. În gospodării, este folosit la vopsirea firelor textile și pentru pictură. Datorită portului robust și a ciorchinilor colorați, cârmâzul este cultivat frecvent și ca plantă decorativă în parcuri și grădini.
Avertismente de utilizare și riscuri severe de supradozare
Toate părțile componente ale cârmâzului sunt puternic toxice! Supradozarea preparatelor provoacă diaree severă, halucinații, amețeli, tulburări vizuale acute, vomă, convulsii și, în cazuri grave, deces. Orice tratament intern sau extern pe bază de cârmâz se face exclusiv cu avizul și sub stricta supraveghere a medicului. Utilizarea este total contraindicată femeilor în perioada sarcinii și copiilor.
Modul de preparare pentru unguentul din rădăcină
Pentru tratarea externă a afecțiunilor dermatologice de natură parazitară (inclusiv râie sau dermatoze microbiene), se prepară un unguent concentrat după următoarea metodă:
Se iau 30 g de pulbere obținută din rădăcină bine uscată și măcinată fin și se amestecă energic până la omogenizarea completă cu 360 g de untură de porc proaspătă (sau o bază de unguent neutră). Pomada rezultată se păstrează la rece, în recipiente bine închise, și se aplică local, în strat subțire, exclusiv pe zonele afectate ale pielii, fără a atinge mucoasele.
