• Acasă  
  • Ilie Bolojan, fiert după „amenințările” PSD: „Să inițieze moțiune de cenzură”
- Politica

Ilie Bolojan, fiert după „amenințările” PSD: „Să inițieze moțiune de cenzură”

Premierul Ilie Bolojan a reacționat la criticile lansate de Partidul Social Democrat, care acuză Guvernul că este principalul responsabil pentru neadoptarea până acum a bugetului de stat pe 2026. „Dacă un partid din coaliție nu este mulțumit, are posibilitatea să inițieze moțiuni de cenzură”, a declarat premierul. El a precizat că orice formațiune politică din […]

Premierul Ilie Bolojan a reacționat la criticile lansate de Partidul Social Democrat, care acuză Guvernul că este principalul responsabil pentru neadoptarea până acum a bugetului de stat pe 2026.

„Dacă un partid din coaliție nu este mulțumit, are posibilitatea să inițieze moțiuni de cenzură”, a declarat premierul.

El a precizat că orice formațiune politică din coaliție poate propune inițiative sau moțiuni de cenzură dacă consideră că modul de funcționare al Guvernului nu este satisfăcător, subliniind astfel că mecanismele democratice sunt la dispoziția tuturor partenerilor de guvernare.

🌤️ Meteo România

Cum e vremea în orașul tău?

Vezi pe loc temperatura, vântul și prognoza orară. Pentru prognoza detaliată pe mai multe zile, pentru orice localitate din România, intră pe portalul nostru meteo.

Vezi prognoza completă →

„Cea mai importantă miză pentru noi este să avem acest buget adoptat, unul responsabil, făcut în mod corect pentru România pentru că este baza funcționării țării noastre, un semnal pentru piețe, companii cu efecte economice importante, acesta este cel mai important lucru.

În condițiile în care un partid din coaliție nu este mulțumit de modul în care funcționează coaliția sau Guvernul are posibilitatea parlamentară să inițieze moțiuni de cenzură să facă ceea ce consideră de cuviință, să facă propuneri, dacă vor apărea astfel de situații, sigur că putem discuta pe tema asta,

Indiferent de cine este premier și cine este în guvernare, trebuie să fim conștienți că stabilitatea politică, mai ales în astfel de vremuri, este un element important pentru că ea concură la nivelul dobânzilor pe care le plătește România, la nivelul împrumuturilor pe care le face, deci are și efecte economice, nu doar strategii politice”, a răspuns Ilie Bolojan.

Articole asemănătoare