Un incident violent a avut loc în plin centrul municipiului Câmpulung Moldovenesc, în noaptea de sâmbătă spre duminică. Polițiștii au fost alertați prin numărul unic de urgență 112 în data de 19 iulie 2026, la ora 00:51, cu privire la faptul că un bărbat a fost agresat fizic pe platoul central din localitate.
Echipajele de poliție s-au deplasat de urgență la fața locului pentru a aplaneze conflictul și pentru a stabili împrejurările în care s-a produs agresiunea.
Victima a ajuns la spital
Bărbatul lovit a primit primele îngrijiri medicale la fața locului, fiind ulterior transportat la o unitate spitalicească pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.
Cum e vremea în orașul tău?
Vezi pe loc temperatura, vântul și prognoza orară. Pentru prognoza detaliată pe mai multe zile, pentru orice localitate din România, intră pe portalul nostru meteo.
Oamenii legii i-au aplicat victimei formularul de evaluare a riscului, conform Legii 26/2024, stabilind în urma analizei că nu există un risc iminent la adresa vieții și integrității fizice ale acesteia.
Agresorul a fost identificat rapid și băgat după gratii
În urma intervenției operative și a cercetărilor derulate la fața locului, polițiștii au reușit să îl identifice rapid pe autorul agresiunii. Este vorba despre un tânăr în vârstă de 29 de ani, localnic din municipiul Câmpulung Moldovenesc.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
- „Tulburarea ordinii și liniștii publice” (art. 371 alin. 2 din Codul Penal);
- „Lovirea sau alte violențe” (art. 193 alin. 1 și alin. 2 indice 1 lit. c din Codul Penal).
În urma administrării probatoriului, polițiștii au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore a agresorului de 29 de ani. Acesta a fost escortat și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă (C.R.A.P.) din cadrul IPJ Suceava, urmând să fie prezentat unității de parchet cu propuneri procedurale.



