Se strânge lațul în jurul lui Vasile Rîmbu, iar panica a început să se simtă până în cele mai adânci unghere ale Primăriei Suceava. Cu doar câteva zeci de ore înainte de ziua de vineri, când PSD se va întruni pentru a decide dacă îl exclude, îl suspendă sau dacă va susține demiterea lui prin referendum, „Marele Manager” a intrat în modul de avarie.
Când simți că pierzi pământul de sub picioare, rețeta politică e clasică: scoți de la naftalină populismul, le plângi de milă pensionarilor și dai drumul la armata de conturi false pe Facebook să te laude de parcă ai fi salvatorul planetei.
Premii retroactive pentru cuplurile de aur și amnezia de la Primărie
Într-o postare recentă, menită evident să mai îndulcească furia sucevenilor, Vasile Rîmbu a anunțat cu surle și trâmbițe că va premia, în sfârșit, cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsătorie. Partea savuroasă? Anul trecut, sub același mandat de fier al lui Rîmbu, acești oameni au fost ignorați complet. Acum, brusc, primarul și-a amintit de ei și promite că îi va premia „retroactiv”. O fi coincidență că această criză de generozitate apare exact în săptămâna în care riscă debarcarea? Cu siguranță nu.
Cum e vremea în orașul tău?
Vezi pe loc temperatura, vântul și prognoza orară. Pentru prognoza detaliată pe mai multe zile, pentru orice localitate din România, intră pe portalul nostru meteo.
Dar cireașa de pe tort abia acum urmează. Rîmbu și-a început postarea-manifest cu o frază care ar trebui să intre direct în manualele de ipocrizie politică: „Nu mă veți auzi plângându-mă de greaua moștenire”, referindu-se la fosta administrație a lui Ion Lungu.
Domnule primar, ținem să vă reîmprospătăm memoria, în caz că ați pierdut noțiunea timpului printre demolări și dungi de parcare desenate strâmb: au trecut deja 2 ani de când ați preluat mandatul, nu 2 luni! Cu toate acestea, în tot acest timp, singurul sport în care cuplul administrativ Rîmbu-Cușnir a performat a fost fix lamentarea pe tema „grelei moșteniri”.
Viceprimarul Dan Ioan Cușnir face cel puțin o postare pe săptămână în care ne explică plângăcios ce nu s-a făcut în trecut. Dacă face aceste postări fără aprobarea dumneavoastră, domnule primar, ar fi cazul să îi reglați comportamentul, dar și tonul plin de injurii la adresa cetățenilor care îndrăznesc să aibă alte opinii.
„Ochii de soacra” și armata de postaci: Rîmbu, propus pentru Președinția României de conturi fără poze
Oricât ar încerca echipa de PR a primarului să cosmetizeze realitatea, ochii vigilenți ai sucevenilor nu pot fi păcăliți. La secțiunea de comentarii a postărilor lui Rîmbu s-a activat instant aceeași rețea de „fantomuțe” digitale care l-a ajutat și în campanie.

Am identificat aproximativ 20 de conturi clar false — profiluri fără activitate reală, fără poze sau create special pentru a lăuda cu patos „mărețele realizări”. Iar nivelul de slugărnicie a atins cote de-a dreptul hilare. Unul dintre aceste conturi false a lăsat un comentariu de un umor involuntar absolut genial:
„E omul potrivit, dar la locul nepotrivit. Președintele României ar trebui să fie!”
Dacă domnul primar chiar se hrănește cu astfel de feedback administrativ și are o părere atât de înaltă despre propria persoană, îl felicităm pentru stima de sine. Realitatea din teren este însă mult mai dură, iar domnul Rîmbu este extrem de deranjat de criticile reale ale sucevenilor de rând.
Oamenii nu uită bătaia de joc cu parcările rezidențiale, desființarea chioșcurilor din care familii întregi își câștigau pâinea, sensurile giratorii făcute de mântuială și, mai ales, faptul că în doi ani de mandat această administrație nu a atras niciun fond european semnificativ pentru dezvoltarea orașului.
Așa că, domnule Rîmbu, vă spunem direct: conturile false de pe Facebook nu vă pot parca mașinile, nu pot aduce bani europeni și, cu siguranță, nu vă vor salva de votul de vineri din PSD. Oricât ați încerca să fentați realitatea în online, în offline sucevenii s-au lămurit.
Atașăm dovada acestei „olimpiade de osanale” – o captură de ecran cu doar câteva dintre conturile false („Fake Alert”) care au primit ordin pe unitate să îl transforme pe Vasile Rîmbu în erou național.



