• Acasă  
  • Doi frați din Arbore au fost arestați după ce au bătut administratorul unei firme și pe fiul acestuia!
- Suceava

Doi frați din Arbore au fost arestați după ce au bătut administratorul unei firme și pe fiul acestuia!

Doi tineri din comuna Arbore, în vârstă de 19, respectiv 17 ani, au fost reținuți de polițiștii suceveni după ce au fost implicați într-un conflict violent petrecut în fața unei societăți comerciale. Este vorba despre Bogdan-Dorel Băcilă și Luis-Sergiu Băcilă, cercetați pentru lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice. Potrivit anchetatorilor, incidentul […]

Doi tineri din comuna Arbore, în vârstă de 19, respectiv 17 ani, au fost reținuți de polițiștii suceveni după ce au fost implicați într-un conflict violent petrecut în fața unei societăți comerciale. Este vorba despre Bogdan-Dorel Băcilă și Luis-Sergiu Băcilă, cercetați pentru lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Potrivit anchetatorilor, incidentul s-a petrecut în seara de 8 mai 2026, în jurul orei 20:45, în fața firmei Magnific SRL din comuna Arbore. Cei doi frați ar fi mers la sediul societății și ar fi început să o jignească pe gestionara unității.

Conflictul a degenerat în momentul în care administratorul firmei, Gheorghe I., și fiul acestuia, Gabriel I., au ieșit afară pentru a discuta cu tinerii și pentru a le cere explicații. În urma schimbului de replici purtat pe strada Tomșa-Vodă, cei doi frați i-ar fi agresat pe cei doi bărbați, aplicându-le mai multe lovituri cu pumnii în zona feței.

🌤️ Meteo România

Cum e vremea în orașul tău?

Vezi pe loc temperatura, vântul și prognoza orară. Pentru prognoza detaliată pe mai multe zile, pentru orice localitate din România, intră pe portalul nostru meteo.

Vezi prognoza completă →

În urma agresiunii, Gabriel I. a prezentat urme vizibile de violență, însă atât el, cât și tatăl său au refuzat îngrijirile medicale oferite la fața locului. Totodată, victimele nu au dorit emiterea unui ordin de protecție extins atunci când polițiștii din Solca au intervenit pentru aplanarea conflictului.

În timpul intervenției oamenilor legii, un alt membru al familiei Băcilă, Mircea Ioan Băcilă, a fost amendat în baza Legii 61/1991, după ce a fost surprins consumând alcool în spațiul public și provocând scandal în apropierea zonei în care polițiștii efectuau cercetări.

După administrarea probelor și formularea plângerilor penale de către persoanele vătămate, polițiștii au dispus reținerea pentru 24 de ore a celor doi frați. Aceștia au fost escortați și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Suceava, ancheta fiind continuată sub supravegherea procurorilor.

Articole asemănătoare