Comuna Berchișești a găzduit o nouă ediție a Cenaclului Transfrontalier „Mașina cu Poeți”, un proiect cultural-literar care reunește autori din județele Suceava și Iași, precum și din Ucraina. Evenimentul, organizat la inițiativa primăriței Violeta Țăran, a oferit participanților un nou prilej de dialog cultural și promovare a creației literare.
Unul dintre cele mai apreciate momente ale manifestării a fost programul artistic pregătit de elevii Școlii Gimnaziale Berchișești, care au adus în fața publicului recitaluri, momente muzicale, dansuri și scenete.
Momente artistice variate susținute de elevii din Berchișești
Cum e vremea în orașul tău?
Vezi pe loc temperatura, vântul și prognoza orară. Pentru prognoza detaliată pe mai multe zile, pentru orice localitate din România, intră pe portalul nostru meteo.
Programul a început cu o prezentare a istoriei comunei Berchișești, realizată de elevul Andrei Lucaci, sub îndrumarea profesoarei Genoveva Bîrgovan.
Au urmat interpretarea cântecului religios „Vino, Isuse, în inima mea!”, susținută de Olivia Varvaroi și coordonată de profesoara Loredana Simiganoschi, precum și momentul folcloric oferit de Rareș Obadă, care a interpretat melodia „Sunt fecior de la Corlata!”.
Publicul a apreciat și suita de dansuri țigănești pregătită sub coordonarea profesorului Sorin Moldovan, dar și sceneta „Sarea în bucate!”, coordonată de profesorul Costel Grămadă.
De asemenea, grupul „Micii poeți”, coordonat de profesoara Lăcrimioara Lupăescu, a recitat creații proprii, demonstrând talent și creativitate. Programul artistic s-a încheiat cu interpretarea unor cântece populare de către Alexandra Mironesei.
Diplome pentru elevii care au urcat pe scenă
Pentru implicarea și prestațiile lor, elevii participanți au primit diplome oferite de primărița comunei Berchișești, Violeta Țăran, și de scriitorul Constantin Horbovanu.
Evenimentul a reconfirmat rolul important al cenaclului în promovarea culturii și încurajarea tinerelor talente din comunitate.
„Mașina cu Poeți” se apropie de aniversarea a 10 ani de activitate
Organizatorii au anunțat că în luna septembrie Cenaclul Transfrontalier „Mașina cu Poeți” va marca un moment important, împlinirea a zece ani de existență.
În acest deceniu, proiectul a reunit numeroși scriitori și iubitori de literatură din România și Ucraina, devenind un reper cultural pentru zona de nord a țării și pentru colaborările culturale transfrontaliere.



































