• Acasă  
  • Accident deosebit de grav la Cumpărătura: Un Mercedes-Benz s-a rupt în două după ce a spulberat un stâlp
- Suceava

Accident deosebit de grav la Cumpărătura: Un Mercedes-Benz s-a rupt în două după ce a spulberat un stâlp

Un accident rutier grav s-a produs în noaptea de luni spre marți, 28 iulie 2026, puțin înainte de miezul nopții (ora 23:58), pe DN 2, chiar la intrarea în localitatea Cumpărătura din comuna Bosanci. Manevra neadaptată la condițiile meteo nefavorabile a fost la un pas să provoace o tragedie. Derapaj pe carosabil umed și impact […]

Un accident rutier grav s-a produs în noaptea de luni spre marți, 28 iulie 2026, puțin înainte de miezul nopții (ora 23:58), pe DN 2, chiar la intrarea în localitatea Cumpărătura din comuna Bosanci.

Manevra neadaptată la condițiile meteo nefavorabile a fost la un pas să provoace o tragedie.

Derapaj pe carosabil umed și impact cu un stâlp

Din datele preliminare furnizate de anchetatori, un tânăr în vârstă de 24 de ani, localnic din comuna Bosanci, conducea un autoturism marca Mercedes-Benz din direcția Bunești spre Suceava.

🌤️ Meteo România

Cum e vremea în orașul tău?

Vezi pe loc temperatura, vântul și prognoza orară. Pentru prognoza detaliată pe mai multe zile, pentru orice localitate din România, intră pe portalul nostru meteo.

Vezi prognoza completă →

Din cauza vitezei neadaptate la carosabilul ud și la ploaia torențială, mașina a intrat în derapaj, a scăpat de sub control și a pătruns pe sensul opus de mers. În traiectoria sa necontrolată, autoturismul a lovit un cap de podeț, a rulat prin șanț și s-a oprit violent într-un stâlp de electricitate.

Forța impactului a fost att de mare încât vehiculul s-a rupt pur și simplu în două bucăți, iar conducătorul auto, care se afla singur în mașină, a fost aruncat în exterior.

Transportat la spital cu politraumatisme

La fața locului a intervenit de urgență un echipaj medical. Tânărul a primit primele îngrijiri la locul accidentului, fiind ulterior transportat la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava.

Diagnosticul preliminar stabilit de medici include politraumă prin accident rutier, traumatism cranio-cerebral, suspect de fractură a membrului superior drept, observație de fractură de bazin și multiple excoriații.

Din cauza stării de sănătate, șoferul nu a putut fi testat la fața locului cu aparatul etilometru, însă acestuia i-au fost recoltate probe biologice de sânge la unitatea medicală pentru stabilirea exactă a alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate de polițiștii din cadrul Biroului Rutier Suceava. În cauză a fost deschis un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Articole asemănătoare