Planta Cichorium intybus L., din familia Asteraceae, cunoscută sub denumirile populare de cicoare-de-câmp, cicoare-de-vară, cicoare sălbatică, cicorie, scai-voinicesc, cicorie amară, floarea-secerei, încingătoare sau chica țăranului, reprezintă o specie medicinală de o valoare terapeutică excepțională. Recunoscută încă din Antichitate pentru calitățile sale depurative, cicoarea acționează ca un stimulent metabolic major, protector hepatic, laxativ blând și tonic digestiv, oferind soluții naturale eficiente pentru o gamă largă de afecțiuni interne și dermatologice.
Aria de răspândire și descrierea botanică a speciei
Arealul natural de distribuție al speciei cuprinde întreaga Europă și Asie. Cicoarea are o capacitate excelentă de adaptare și crește în stare spontană prin fânețe, liziere de pădure, pe diguri, răzoare și pe marginea drumurilor, fiind întâlnită de la zonele de câmpie și până în regiunile montane. În flora locală, planta este extrem de comună, dezvoltându-se pretutindeni.
Din punct de vedere botanic, cicoarea este o plantă erbacee, perenă, susținută de o rădăcină fusiformă, spiralată, lungă de aproximativ 15-20 cm. Tulpina sa este erectă, ramificată, prevăzută cu numeroase șanțuri longitudinale și acoperită cu perișori aspri. Frunzele bazale sunt așezate în rozetă, sunt pețiolate, adânc și neregulat-crestate, prezentând un lob terminal considerabil mai mare decât ceilalți. Frunzele tulpinale inferioare seamănă cu cele bazale, în timp ce frunzele superioare sunt sesile (lipsite de pețiol), mult mai mici, cordate la bază și acoperite cu perișori.
Cum e vremea în orașul tău?
Vezi pe loc temperatura, vântul și prognoza orară. Pentru prognoza detaliată pe mai multe zile, pentru orice localitate din România, intră pe portalul nostru meteo.
Florile sunt ligulate, de un albastru intens caracteristic, fiind grupate în inflorescențe solitare sau câte 2-3, dispuse terminal ori axilar. Cicoarea înflorește în lunile iulie-septembrie. Fructul este o achenă prevăzută cu un papus redus, iar semințele ating maturitatea deplină în cea de-a doua perioadă de vegetație a plantei.
Descrierea materiei prime și compoziția chimică
În scopuri farmaceutice și terapeutice se recoltează și se utilizează două componente de bază: partea aeriană înflorită (Herba Cichorii) și rădăcinile (Radix Cichorii). Planta uscată are un gust pronunțat amărui și este insipidă.
Compoziția chimică a cicorii este extrem de valoroasă, evidențiindu-se prin substanțe active specifice:
- Glicozide și substanțe amare: conține cicorină, intibină și lactucinină, responsabile de gustul amar și proprietățile digestive.
- Inulină și glucide: rădăcina proaspătă acumulează o cantitate uriașă de inulină (între 11% și 19%), alături de fructoză, levuloză și pectină.
- Vitamine și minerale: conține vitaminele C, K și P, precum și un complex bogat de săruri minerale de potasiu, sodiu, fosfor, calciu, clor și magneziu.
- Alți compuși: celuloză, rezine și taninuri active.
Tehnologia de cultivare și managementul recoltării
Cicoarea poate fi cultivată cu ușurință în grădina proprie. Pentru o dezvoltare normală, planta necesită un sol bine afânat și fertil. Semănatul se efectuează primăvara devreme. Deoarece semințele sunt extrem de mici, se recomandă amestecarea lor prealabilă cu nisip fin pentru a asigura o repartizare uniformă în sol. Distanța și spațiul optim de nutriție necesar fiecărei plante este de 20 × 20 cm.
În timpul perioadei de vegetație, terenul se menține curat prin plivirea periodică a buruienilor. O lucrare tehnologică specifică constă în înlăturarea permanentă a frunzelor bazale pe parcursul verii, măsură care favorizează dezvoltarea viguroasă a rădăcinii.
Recoltarea biomasei se face diferențiat:
- Partea aeriană: se recoltează în perioada înfloririi depline, în lunile iulie-august.
- Rădăcinile: se scot din sol în luna octombrie.
După smulgere, rădăcinile se scutură bine de pământ și se spală imediat cu apă rece. Uscarea se efectuează în încăperi foarte bine aerisite. Pentru a accelera procesul de deshidratare, rădăcinile mai groase se secționează longitudinal sau transversal înainte de a fi puse la uscat.
Utilizarea în medicina modernă, metabolism și hepatologie
În medicina științifică contemporană, cicoarea este utilizată pe scară largă ca adjuvant în tratamentul ulcerului stomacal și duodenal, al gastritelor, hepatitelor acute sau cronice, al constipațiilor cronice, al asteniei și al diferitelor dermatoze. Sucul proaspăt stors din lăstarii tineri exercită o acțiune calmantă directă asupra sistemului nervos central și are un efect benefic asupra aparatului cardiovascular în caz de anemie. Partea aeriană și rădăcinile sunt recomandate în caz de insuficiență biliară (având efect coleretic și colagog), gută și artritism.
Infuzia sau decoctul din rădăcini au o acțiune laxativă blândă, fiind indicate în schemele de tratament pentru obezitate. Decoctul de rădăcină previne în mod eficient meteorismul (balonarea), combate aerofagia și favorizează degajarea gazelor intestinale. Preparatele de cicoare se administrează intern și în tulburările căilor urinare, anorexie sau scorbut. Datorită conținutului ridicat de inulină, cicoarea stimulează în mod direct metabolismul general, iar extractul concentrat din rădăcini este utilizat cu succes în tratarea diabetului zaharat aflat în fază inițială. Local (topic), cicoarea oferă rezultate excelente în caz de acnee, furunculoză și ulcerații cutanate.
Aplicații în medicina populară și utilizări culinare
În medicina populară, frunzele proaspete și petalele florilor se aplicau direct pe răni și tăieturi pentru a grăbi vindecarea. Sucul obținut din planta tocată era utilizat extern împotriva erupțiilor cutanate, în timp ce decoctul din flori se folosea tradițional ca spălătură în bolile de ochi. De asemenea, ceaiul de cicoare se consuma pentru ameliorarea durerilor abdominale, a durerilor de dinți, pentru scăderea tensiunii arteriale și ca palid calmant în durerile provocate de cancer.
Pentru combaterea durerilor de cap, se utilizau florile plămădite în vin sau ceaiul simplu. În caz de dureri acute de stomac sau colite dureroase, planta înflorită se opărea cu apă fierbinte și se aplica sub formă de pansament cald (cataplasmă) direct pe locul dureros. Primăvara, sucul lăptos extras din rădăcini se amesteca cu lapte cald în curele depurative de primăvară, iar frunzele fragede se consumau pisate cu zahăr pentru „înnoirea sângelui”. Persoanele care sufereau de crize de ficat aveau în cicoare un aliat prețios. De asemenea, fetele obișnuiau să își spele fața cu infuzie din flori de cicoare pentru a obține un ten mai luminos și curat.
În alimentație, cicoarea de grădină (Cichorium endivia) este cultivată pe scară largă pentru frunzele sale consumate sub formă de salată. Varietatea Cichorium intybus, var. sativum Bischoff, se cultivă special pentru rădăcinile sale voluminoase din care, prin prăjire și măcinare, se prepară un cunoscut sucurat (surogat) de cafea lipsit de cofeină.
Modul de preparare pentru infuzii, decocturi și suc proaspăt
Pentru combaterea constipației și reglarea tranzitului intestinal, se prepară o infuzie din 30 g de frunze uscate la un litru de apă. Se lasă la infuzat timp de 10 minute și se consumă câte o cană înainte de mesele principale.
În cazul durerilor acute de stomac, se recomandă o infuzie din 6 g de flori proaspete de cicoare la o cană cu apă clocotită. Se lasă acoperită 10 minute, se strecoară și se beau 1-2 căni pe zi.
Pentru tratarea bolilor hepatice (afecțiuni ale ficatului și bilei), se prepară o infuzie din 2 g de frunze uscate la o cană cu apă clocotită. Se lasă la infuzat 10-15 minute, se strecoară și se consumă 1-2 căni zilnic.
Pentru băi locale sau cataplasme în caz de acnee, furunculoză sau pentru îmbunătățirea aspectului tenului, se folosește o infuzie concentrată din 20-40 g de plantă întreagă (partea aeriană și rădăcină) la un litru de apă.
Decoctul indicat pentru stimularea directă a metabolismului, eliminarea gazelor și reducerea greutății se prepară din 15-30 g de rădăcini mărunțite la un litru de apă. Se fierbe compoziția timp de 5 minute, după care se lasă la infuzat încă 15 minute. Se strecoară și se bea câte o cană înainte de mese.
Sucul proaspăt se obține prin trecerea plantei întregi sau doar a frunzelor verzi prin storcătorul mecanic. Se recomandă consumul a 50-250 ml de suc zilnic pentru tratarea durerilor abdominale și a durerilor de dinți. De asemenea, frunzele proaspete, spălate bine și mărunțite, se pot aplica direct ca atare pe răni și ulcere cutanate, favorizând cicatrizarea rapidă.
