Un arbust extrem de comun în pădurile noastre, dar adesea subestimat, ascunde proprietăți terapeutice uriașe pentru sistemul circulator. Alunul, cunoscut în popor și sub denumirile de alunar, alunaș, funduci sau rânză, reprezintă o adevărată armă naturală împotriva bolilor vasculare grave, având capacitatea de a reda elasticitatea vaselor de sânge și de a combate insuficiența venoasă.
Originar de pe litoralul Mării Negre, acest arbust este răspândit în stare spontană în aproape toată Europa, Asia Mică, regiunea Balcani, Iran și Caucaz. În Republica Moldova, vegetează abundent în zona de nord și în Codri, fiind întâlnit în pădurile de carpen, liziere, tufărișuri și în luncile inundabile ale Nistrului și Prutului. Ca plantă de cultură, este extrem de apreciat și exploatat la scară largă în Turcia, Spania și Franța, preferând solurile calcaroase, fertile și bine afânate.
Anatomia completă a arbustului și secretele din frunzele verzi
Din punct de vedere botanic, alunul este un arbust impunător care atinge înălțimi de 4-5 metri, dezvoltându-se sub formă de tufă compactă prin ramificarea tulpinii direct de la bază. Scoarța sa este netedă, cenușie-gălbuie, prezentând pete mari de culoare albicioasă. Frunzele pețiolate au o formă lat-ovată sau cordiformă la bază, sunt ascuțite la vârf și neregulat dințate, având dimensiuni considerabile de până la 13 cm lungime. Florile sunt unisexuate: cele masculine sunt grupate în amenți lungi, câte 2-4, în timp ce florile feminine apar câte două la subsuoara unei bractee, ambele tipuri apărând primăvara devreme, cu mult înaintea înfrunzirii. Fructul este o nuculă protejată de un involucru verde, cu o sămânță extrem de nutritivă și gustoasă.
Cum e vremea în orașul tău?
Vezi pe loc temperatura, vântul și prognoza orară. Pentru prognoza detaliată pe mai multe zile, pentru orice localitate din România, intră pe portalul nostru meteo.
În scopuri medicinale, recoltarea frunzelor tinere se face manual în perioada iunie-iulie, prin strunjirea ramurilor și selectarea exclusiv a celor verzi, întregi și neafectate de dăunători. Uscarea lor se face natural, la umbră, în spații bine aerisite precum poduri sau șoproane, sau artificial la maximum 50°C. Valoarea terapeutică a frunzelor este dată de un complex chimic masiv: polifenoli precum miricetina și leucoantocianii, acid cafeic, flavonoide, betulină, ulei volatil, zaharuri și acizi fenol-carbonici importanți ca acidul clorogenic. În paralel, fructele coapte culese în august-septembrie aduc un aport masiv de protide, lipide și minerale esențiale: potasiu, sodiu, calciu, magneziu, fier, fosfor, iod, fluor, cupru, caroten și vitaminele B1, B2, B6.
Tratamentul de top pentru varice, hemoroizi și regenerarea plămânilor
Efectele medicale ale alunului sunt spectaculoase în tratarea insuficienței venoase cronice periferice, a flebitelor, eritrocianozei și acrocianozei. Scoarța, amenții și frunzele reduc rapid inflamațiile vasculare, combat boala hemoroidală și opresc hemoragiile diverse. Uleiul volatil extras direct din frunze posedă proprietăți vasoconstrictoare și bacteriostatice puternice, fiind un protector natural al venelor. De asemenea, fructele sunt un aliment energetic ideal, ușor digerabil, fiind recomandate tinerilor în creștere, gravidelor și persoanelor anemice.
Medicina populară folosește nuielele verzi de alun încălzite la foc pentru arderea directă a bătaturilor, în timp ce seva care se scurge la capătul ramurilor puse pe foc este considerată un remediu infailibil pentru pecingine și bube dulci. Decocturile din coajă curăță pielea, alunele pisate în rachiu cald de drojdie cu ulei calmează crampele abdominale, iar ceaiul din amenți este un vechi remediu contra bolilor de piept. În plus, lemnul său elastic este extrem de folosit în gospodărie pentru confecționarea de cozi de unelte, fluiere, furci sau coșuri împletite.
La cultivare, alunul se dovedește rezistent la ger și se înmulțește prin butași sau puieți vegetativi. Plantarea se face toamna, la distanțe de 3×4 metri, după ce rădăcinile au fost trecute printr-un amestec de lut și gunoi de grajd. Necesită tăieri regulate pentru ca lumina să pătrundă în interiorul coroanei sub formă de vază, arbuștii începând să rodească din anul 4-5 și putând trăi până la 80 de ani. Atenție însă la recoltare, deoarece frunzele pot fi confundate ușor cu speciile din genul Tilia (tei), care au proprietăți complet diferite.
Rețete explicate pentru refacerea vaselor de sânge și eliminarea paraziților
Pentru sporirea elasticității vaselor sangvine, se prepară un ceai rapid din 5-7,5 grame de frunze uscate amestecate cu 200 ml de apă clocotită. În paralel, pentru afecțiuni severe precum ciroza hepatică, hepatita virală sau bronșita cronică, se folosește un extract din muguri: 10 grame de muguri se lasă la macerat în 50 ml de alcool etilic de cereale de 33°, administrându-se câte 30-50 de picături în puțină apă, de 2-3 ori pe zi.
Pentru tratarea rănilor deschise, ulcerelor varicoase și a bolilor de piele, se poate aplica local o cataplasmă obținută din 2,5 grame de scoarță mărunțită opărită cu 250 ml de apă clocotită, sau un decoct din 1-2 lingurițe de frunze fierte timp de 10 minute în 300 ml de apă. Același decoct, preparat dintr-o singură linguriță de plantă la o cană de apă, băut pe parcursul unei zile, acționează ca un vermifug și cicatrizant intern puternic. Pentru o tonifiere profundă a parenchimului hepatic și restabilirea elasticității țesutului pulmonar, se recomandă o infuzie din 1-2 lingurițe de muguri la 250 ml de apă clocotită, lăsată acoperită 15 minute, din care se beau două căni pe zi. În final, pentru eliminarea completă a teniei, se administrează o lingură de ulei de alun în fiecare dimineață, pe stomacul gol, timp de 15 zile consecutiv.
