Partidul Social Democrat a anunțat vineri, prin intermediul unui comunicat oficial, o serie de obiective economice și sociale obligatorii pentru a acorda sprijinul parlamentar necesar învestirii noului Guvern condus de Adrian Veștea. Reprezentanții PSD solicită instalarea rapidă a unui executiv cu puteri depline, însă condiționează votul de adoptarea unor măsuri de protecție a populației și de stimulare a economiei.
Pachet social și măsuri împotriva inflației
Principala solicitare a social-democraților vizează stoparea măsurilor de austeritate și protejarea puterii de cumpărare pentru categoriile cu venituri mici și medii. PSD cere introducererea unui pachet anti-inflație care să includă:
- Majorarea salariului minim pe economie și indexarea periodică a pensiilor;
- Sprijin financiar suplimentar pentru mame, veterani și persoane cu dizabilități;
- Extinderea mecanismului de limitare a adaosului comercial pentru toate produsele alimentare și nealimentare care compun coșul minim de consum;
- Dezvoltarea programului „Masă caldă în școli” pentru reducerea abandonului școlar.
Credite pentru fermieri și stimulente pentru economie
În plan economic, PSD propune măsuri de relaxare fiscală pentru micii antreprenori și cere deblocarea plăților pe care statul le are de achitat către companiile private.
Cum e vremea în orașul tău?
Vezi pe loc temperatura, vântul și prognoza orară. Pentru prognoza detaliată pe mai multe zile, pentru orice localitate din România, intră pe portalul nostru meteo.
O componentă importantă o reprezintă susținerea sectorului agricol, social-democrații solicitând lansarea unui program de finanțare prin care fermierii români să poată accesa credite cu o dobândă subvenționată de stat în proporție de 80%. De asemenea, se propun garanții de stat pentru investiții, subvenționarea dobânzilor în domenii strategice și fonduri suplimentare pentru programul Rabla, în vederea susținerii industriei autohtone.
Reformă administrativă și debirocratizare
Pe componenta de funcționare a statului, social-democrații cer o reformă administrativă reală, bazată pe stimularea comasării voluntare a localităților cu o populație redusă, pentru a diminua cheltuielile publice. În plus, programul impus de PSD prevede reducerea cu 25% a obligațiilor administrative pentru cetățeni și companii, concomitent cu scurtarea cu cel puțin 30% a timpului necesar pentru eliberarea autorizațiilor oficiale.


