Petre Roman a lansat critici dure la adresa fostului candidat prezidențial Călin Georgescu, pe care îl descrie drept un politician populist. Declarațiile au fost făcute în cadrul unei emisiuni la România TV, unde Roman a discutat atât despre contextul geopolitic actual, inclusiv tensiunile din Iran, cât și despre scena politică internă.
Susținere pentru decizia CCR de anulare a alegerilor din 2024
În același context, fostul premier a salutat decizia Curții Constituționale a României din decembrie 2024, prin care au fost anulate alegerile prezidențiale, considerând-o o măsură justificată în contextul politic de atunci.
Cum e vremea în orașul tău?
Vezi pe loc temperatura, vântul și prognoza orară. Pentru prognoza detaliată pe mai multe zile, pentru orice localitate din România, intră pe portalul nostru meteo.
Critici privind imaginea publică a lui Călin Georgescu
Petre Roman a afirmat că îl cunoaște de mai mult timp pe Călin Georgescu, pe care îl descrie ca pe o persoană care încerca să proiecteze imaginea unui expert bine pregătit. El a făcut referire și la un videoclip de campanie în care Georgescu apare înotând și susținând că nu are nevoie de internet, deși, potrivit lui Roman, chiar internetul a fost principalul instrument prin care acesta s-a promovat.
„L-am cunoscut destul de bine pe Călin Georgescu. Atunci încerca să dovedească că este un om instruit și are expertiză. Face apel tot timpul la Dumnezeu dar frazele lui sunt goale de Dumnezeu. A fost momentul alegerilor anulate în acele condiții. A spus că nu are nevoie de internet, aici avem deja o minciună evidentă. Principalul instrument cu care s-a afirmat a fost TikTok, adică rețelele sociale.”, transmite Petre Roman.
Roman a lăudat CCR pentru decizia de anulare a alegerilor prezidențiale de la finalul lui 2024.
„Eu îmi aduc aminte că atunci când CCR a luat această decizie foarte complicată, foarte grea, de anulare, presa, inclusiv și dumneavoastră, l-au judecat foarte aspru pe președintele CCR, Marian Enache, care, în opinia mea, a făcut un act de curaj și întemeiat constituțional. A fost o decizie foarte grea dar era, cred, necesară. Din perspectiva de azi, lucrurile par mai simple, atunci era mult mai complicat.”, mai arată Petre Roman.
Fost președinte al Partidului Democrat (PD), acesta spune că românii nu ar mai trebui să aibă încredere în politicieni populiști, care folosesc emoția pentru a impresiona.
„Acum important este că n-a fost un episod simplu, dar că este un episod politic ce ar trebui să ne arate tuturor cât de importantă este responsabilitatea omului politic. Adică propozițiile găunoase, populiste, care fac apel la tot felul de imagini, la divinitate, astea ar trebui să nu aibă ce căuta în politica concretă. Politica înseamnă răspundere pentru ceea ce se întâmplă cu țara și cu românii.”, a mai specificat Petre Roman.
Legat de sloganul „Hrană. Apă. Energie” promovat de Călin Georgescu, acesta spune că „sunt vorbe” și că suveranistul nu a avut vreo viziune, vreo strategie sau vreun plan.
„Sloganul său? Sunt vorbe. În politică există elemente care o definesc, e normal și foarte important. Dar în același timp cu ele trebuie să existe viziune, strategie și planul complet. Cineva trebuia să întrebe: dar, de fapt, ai o soluție? A luat un procentaj important în alegeri, vreo 23%, dar cel mai simplu era să îl întrebe cineva dacă are o soluție.”, mai spune Petre Roman.



