Guvernul tehnocrat și fantoma lui Carol al II-lea! Se repetă scenariul care a desființat democrația pluripartită în România?

Ideea instalării unui guvern tehnocrat sub patronajul președintelui Nicușor Dan este privită de tot mai mulți critici ai actualei puteri ca o reeditare, în forme moderne, a modelului politic impus de Carol al II-lea în 1938. Atunci, sub pretextul eficientizării conducerii statului și al depășirii blocajelor politice, regele a eliminat rolul real al partidelor și a concentrat puterea în jurul Palatului Regal. Astăzi, susțin adversarii formulei tehnocrate, România riscă să asiste la o diminuare similară a rolului formațiunilor politice și la transferul deciziei către un executiv dependent în primul rând de Cotroceni.

„Regimul lui Nicuşor Dan începe să semene cu regimul autoritar al lui Carol al II-lea, iar Eugen Tomac pare un perfect Guţă Tătărescu. Preşedintele a inaugurat astăzi o perioadă de pericol pentru democraţie, atunci când a spus că este nevoit să numească un guvern tehnocrat pentru că ‘partidele nu s-au înţeles’. Această exprimare este plină de imoralitate şi prevestitoare de dictatură. Într-o democraţie funcţională, guvernele sunt rezultatul majorităţilor parlamentare, nicidecum rodul voinţei unei persoane, fie ea şi preşedintele statului. Ceea ce nu a înţeles Nicuşor Dan este un lucru elementar într-un stat democratic: dacă partidele nu pot forma o majoritate, alternativa este organizarea de alegeri anticipate, nu preluarea puterii de către o persoană”, a scris Petrișor Peiu, președintele CNC AUR, pe Facebook.

Paralela este alimentată și de comportamentul partidelor politice. După cum PNL și PNȚ au fost acuzate în perioada carlistă că au acceptat marginalizarea lor politică fără o rezistență reală, actualele partide sunt acuzate că renunță de bunăvoie la responsabilitatea guvernării și acceptă ideea că țara trebuie administrată de specialiști din afara competiției electorale.

Criticii acestei perspective susțin că tehnocrația nu reprezintă o soluție, ci simptomul unui faliment al întregii clase politice. Dacă partidele care au primit voturile cetățenilor nu mai sunt considerate capabile să formeze un guvern și să conducă țara, atunci însăși logica sistemului democratic reprezentativ este pusă sub semnul întrebării.

În această cheie este interpretată și intervenția președintelui Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, care a criticat ideea transferării responsabilității guvernării către tehnocrați. Potrivit acestuia, cetățenii nu au votat experți anonimi, ci partide, lideri și programe politice.

„Cea mai mare ironie a unei democrații este momentul în care partidele politice, create pentru a guverna, ajung să ceară salvarea de la cei care nu fac politică”, a afirmat Alin Tișe.

Acesta a avertizat că acceptarea unei formule tehnocrate după alegeri echivalează cu recunoașterea incapacității partidelor de a-și îndeplini misiunea pentru care au primit mandatul popular. În opinia sa, problema nu este lipsa tehnocraților, ci degradarea organizațiilor politice care nu mai reușesc să producă lideri credibili și soluții viabile pentru societate.

Susținătorii comparației cu perioada carlistă afirmă că România traversează un moment asemănător celui din anii premergători celui de-Al Doilea Război Mondial, când neîncrederea în partide și criza instituțională au fost folosite pentru justificarea concentrării puterii în jurul unei singure autorități. Ei avertizează că orice diminuare a rolului partidelor poate crea un precedent periculos pentru funcționarea democrației constituționale.

Alin Tișe consideră că normalitatea într-un regim democratic este ca partidele să își asume guvernarea și consecințele propriilor decizii. În opinia sa, atunci când politica transferă responsabilitatea către tehnocrați, nu asistăm la victoria competenței administrative, ci la mărturisirea propriului eșec.

Dezbaterea rămâne deschisă, însă comparația cu episodul din 1938 este invocată tot mai des de cei care văd în ideea unui guvern tehnocrat nu o soluție temporară, ci începutul unei transformări profunde a raportului dintre instituțiile statului și partidele care reprezintă electoratul.