• Acasă  
  • Criză de râs la Antena 3. Mircea Badea i-a dedicat o poezie pamflet mamei lui Bolojan
- National

Criză de râs la Antena 3. Mircea Badea i-a dedicat o poezie pamflet mamei lui Bolojan

Realizatorul TV Mircea Badea a oferit un moment neobișnuit în timpul unei ediții live a emisiunii În Gura Presei, difuzată de Antena 3 CNN, stârnind reacții amuzate în platou. În cadrul emisiunii, acesta a recitat mai întâi celebra poezie Muma lui Ștefan cel Mare, scrisă de Dimitrie Bolintineanu, după care a prezentat o versiune adaptată, […]

Realizatorul TV Mircea Badea a oferit un moment neobișnuit în timpul unei ediții live a emisiunii În Gura Presei, difuzată de Antena 3 CNN, stârnind reacții amuzate în platou.

În cadrul emisiunii, acesta a recitat mai întâi celebra poezie Muma lui Ștefan cel Mare, scrisă de Dimitrie Bolintineanu, după care a prezentat o versiune adaptată, inspirată de situația politică actuală și de declarațiile recente ale mamei premierului Ilie Bolojan.

O adaptare satirică inspirată de declarațiile Floarei Bolojan

Momentul a venit la scurt timp după ce Floarea Bolojan a acordat un interviu în care a vorbit despre activitatea fiului său și despre criticile venite din partea unor politicieni.

🌤️ Meteo România

Cum e vremea în orașul tău?

Vezi pe loc temperatura, vântul și prognoza orară. Pentru prognoza detaliată pe mai multe zile, pentru orice localitate din România, intră pe portalul nostru meteo.

Vezi prognoza completă →

Pornind de la versurile poeziei clasice, Mircea Badea a realizat o variantă satirică în care a adaptat mai multe expresii pentru a face trimitere la scena politică actuală.

„Castelul vechi” devine „biroul nou” în versiunea lui Badea

În interpretarea realizatorului TV, elemente din poemul original au fost transformate în referințe politice. Astfel, „vechiul castel” din poezia lui Bolintineanu a devenit „biroul nou”, iar plânsul și suspinele sunt legate de lipsa voturilor.

Versurile sugerează, în mod ironic, singurătatea lui Ilie Bolojan în lupta pentru reforme, în timp ce figura „mumei” apare ca simbol al sprijinului moral oferit liderului politic.„Pe o stâncă neagă, într-un birou nou, unde se aude al muncii ecou,

Plânge și suspină un partid întreg. Căci de voturi multe nu se mai aleg.

Iar cel mai destoinic, omul lor dorit, spre Piața Victoriei singur a pornit.

Ochii săi ageri caută prin legi să facă reformă pentru țări întregi.

Și pe când bugetul singur îl veghează muma sa, bătrână, îl îmbărbătează.”

Versurile lui Mircea Badea au făcut aluzie și la conflictele cu reprezentanții PSD. Sorin Grindeanu apare ca adversar al lui Bolojan, iar aruncarea în hău transformă negocierile și obstacolele politice în scene dramatice. În continuare, Badea l-a comparat pe șeful Executivului cu Călin Georgescu care călărește pe un cal, iar vântul rece și lipsa voturilor subliniază dificultățile din Guvern.

„A sunat alarma la haștag rezist. Cine bate în poarta curții bătrânești?

Eu sunt bună, maică, fiul tău cel bun. Vin către Bihor pe un drum străbun.

Foarta fu hapsână, planul s-a frânt rău, căci Sorin Grindeanu mă aruncă în hău.

Mica mea reformă fuge sfărâmată, PSD-iști au strâns populist-armată.

Să rezist acum nu-i deloc banal, parcă aș fi Georgescu călărind pe cal.

Dar deschide poarta, Grindeanu-i pe pod. Vântul suflă rece, nu am niciun vot.

„Bolojan e tare, el face reduceri și tăiere mare”

Intervenția mamei lui Bolojan amplifică ironia, iar versurile ridiculizează reducerile bugetare și tăierile pe care premierul le aplică în România. Mama lui Bolojan îl îndeamnă să nu se teamă de Grindeanu și de cuvintele sale și îl îndeamnă să meargă la Guvern ca să lupte hotărât pentru reformele sale.

Muma sa cea dârză în pridvor apare. Aud văicăreală? Oare mi se pare?

Apoi lângă poarta iute a ieșit și-n tăcerea nopții astfel i-a vorbit.

Ce spui tu, străine? Bolojan e tare, el face reduceri și tăiere mare.

Eu sunt a sa Mumă, el e fiul meu. De ești tu acela, nu sunt mama eu.

Oare neputința sufletul ți-a frânt? Te temi de Grindeanu și de al său cuvânt?

Dacă tu ești Ilie cel cu adevărat, dar te-ntorci acasă fără de mandat.

Nu poți ca să intri cu a mea voință du-te la guvern, luptă cu dorință.”

În final, Mircea Badea a vorbit despre sprâncenele lui Ilie Bolojan, care devin un simbol al puterii, iar zâmbetul mamei marchează, în mod ironic, succesul exagerat al premierului. Reacția invitaților din studio a fost imediată. Mircea Badea a fost recompensat cu hohote de râs și aplauze pentru poezia pamflet.

„Bolojan se-ntoarce, sprâncenele-i cresc ca două arcuri care se unesc.

Sunt negre, stufoase, semne de putere, sunt desprinse parcă din PNRR.

Când sprânceana înalță, cad cu toți pe spate, iar Sprânceană însuși dă mesaj din State.

Și muma de departe zâmbește în privor. Așa fiul mamii, fi învingător.”

Articole asemănătoare