Fostul prim-ministru Adrian Năstase consideră că operațiunea prin care Statele Unite l-au capturat pe Nicolás Maduro reprezintă un semnal clar al intrării într-o nouă ordine globală, în care regulile dreptului internațional sunt treptat înlocuite de decizii impuse de marile puteri. Într-o analiză amplă, acesta avertizează că lumea post-Război Rece revine la logica sferelor de influență, iar statele mai mici, inclusiv România, riscă să devină simple monede de schimb în aranjamente geopolitice făcute peste capul lor.
Adrian Năstase susține că începe să înțeleagă mai bine criticile formulate anterior de vicepreședintele american JD Vance la adresa Europei. În opinia sa, problema nu ține de valori comune, ci de o distanțare tot mai vizibilă între interesele Statelor Unite și cele ale Uniunii Europene. Această ruptură este vizibilă atât în abordarea războiului din Ucraina, cât și în modul în care sunt influențate unele procese electorale europene.
Fostul premier observă că, inclusiv în cazul Venezuelei, liderii americani evită să invoce explicit dreptul internațional, preferând conceptul vag al unei „ordini bazate pe reguli”. Potrivit lui Năstase, nu este vorba despre regulile universal acceptate ale comunității internaționale, ci despre norme stabilite unilateral sau în cercuri restrânse de marile puteri, aplicate în zonele lor de influență.
În analiza sa, Adrian Năstase afirmă că perioada unipolară dominată de SUA s-a încheiat, iar lumea a intrat într-o etapă post-unipolară, marcată de competiție dură între centre de putere. Evenimentele recente, inclusiv capturarea lui Maduro și evoluțiile de după revenirea lui Donald Trump în prim-planul politicii americane, ar trebui să determine statele europene să renunțe la iluzii și la așteptări naive.
El face paralele istorice, amintind că și înainte de 1989 ordinea internațională funcționa, în realitate, pe baza unor înțelegeri tacite între marile puteri. Intervenția sovietică din Cehoslovacia, tolerată de Occident, sau Planul Marshall, care a permis influență politică americană în Europa de Vest, sunt exemple invocate pentru a demonstra că dreptul internațional a fost adesea subordonat intereselor strategice.
Năstase ridică și o întrebare sensibilă: este posibil ca intervenția SUA în Venezuela să fie parte a unei înțelegeri tacite cu Rusia? Și, în acest context, ar putea fi explicată nuanțarea poziției americane față de agresiunea Rusiei în Ucraina?
Fostul premier atrage atenția asupra folosirii tot mai frecvente a unor formule eufemistice precum „operațiune militară specială”, în locul termenului de „agresiune”, clar definit în dreptul internațional. El compară intervenția Rusiei în Ucraina cu acțiunea SUA în Venezuela, subliniind că americanii au ales o metodă „chirurgicală”, rapidă și eficientă: capturarea directă a liderului vizat. În acest context, sugerează că Moscova ar putea regreta că nu a recurs la o strategie similară.
Năstase ironizează și justificările de tip „intervenție umanitară”, apreciind că adevărata miză a acțiunii americane este accesul la resursele energetice ale Venezuelei. El face referire la declarațiile lui Donald Trump, potrivit cărora Venezuela ar rămâne „sub controlul nostru”, sugerând că interesele economice prevalează în fața discursului moral.
De asemenea, fostul premier reamintește că Tribunalul Penal Internațional este ocolit sistematic de marile puteri, precum SUA, Rusia și China, care nu au ratificat Statutul de la Roma. În locul acestuia, preferă tribunale ad-hoc sau judecarea liderilor incomozi în propriile instanțe naționale. Modelul aplicat în cazul Maduro este, în opinia sa, o versiune mai radicală a acestei practici.
Intervenția din Venezuela este văzută de Năstase drept o actualizare a doctrinei Monroe, pe care o numește „Monroe Plus”, prin care Statele Unite își reafirmă dreptul de a interveni în America Latină, excluzând nu doar Europa, ci și alte mari puteri. În paralel, el observă revenirea ambițiilor imperiale ale Rusiei și avertizează că China ar putea adopta o doctrină similară în Asia-Pacific, inclusiv în raport cu Taiwanul.
În final, Adrian Năstase lansează un avertisment direct către România. El îndeamnă la renunțarea la naivitatea geopolitică și la mituri precum „vin americanii” sau „vin occidentalii”. În opinia sa, esențial este ca România să își definească și să își apere propriile interese naționale.
Totodată, fostul premier atrage atenția asupra achizițiilor militare făcute pe datorie, avertizând că echipamentele cumpărate astăzi pot deveni rapid depășite, iar loialitatea față de furnizori externi nu trebuie să înlocuiască o analiză strategică lucidă.
