Noaptea dintre ani este plină de tradiții și superstiții transmise din generație în generație, iar mulți români încă le respectă cu strictețe, convinși că acestea pot influența norocul, sănătatea și prosperitatea din anul care începe.
Se spune că în ultima zi a anului nu este bine să arunci gunoiul, pentru că astfel alungi norocul din casă. În schimb, zgomotul este considerat benefic: muzica tare, petardele sau veselia din casă ar avea rolul de a alunga spiritele rele. Tot pentru noroc în dragoste, tradiția recomandă sărutul sub vâsc la miezul nopții.
În Ajunul Anului Nou, fetele nemăritate aveau un ritual special: puneau într-un vas cu apă un fir de busuioc, o ramură de măr și un ban, cu speranța că îl vor visa pe viitorul soț. La trecerea dintre ani, este considerat de bun augur să porți haine noi și ceva roșu, culoare asociată cu energia pozitivă și prosperitatea.
Cum e vremea în orașul tău?
Vezi pe loc temperatura, vântul și prognoza orară. Pentru prognoza detaliată pe mai multe zile, pentru orice localitate din România, intră pe portalul nostru meteo.
Un alt obicei spune că ușa casei trebuie deschisă la miezul nopții, pentru ca anul vechi să iasă și cel nou să intre. De asemenea, nu este bine să începi anul cu datorii, pentru că vei da bani tot anul. Contează și cine îți trece pragul primul: dacă este bărbat, vei avea noroc; dacă este femeie, tradiția spune că te poate urmări ghinionul.
De Sfântul Vasile, se crede că este bine să bei vin roșu, simbol al sănătății și vitalității. Vremea din prima zi a anului ar fi un indiciu pentru lunile următoare: zăpada anunță belșug, iar gerul senin – sănătate. În noaptea de Revelion și pe 1 ianuarie nu este bine să plângi sau să te cerți, pentru că acestea ar aduce tristețe și conflicte tot anul.
Pe masa de Revelion nu trebuie să lipsească strugurii, o tradiție preluată din Spania. Se spune că mâncatul a 12 boabe, una pentru fiecare lună, aduce noroc. De asemenea, peștele este simbolul norocului și al reușitei, iar curcanul este preferat în locul găinii, deoarece simbolizează demnitatea și succesul.
Printre lucrurile de evitat se numără discuțiile despre moarte, spirite sau evenimente paranormale, considerate aducătoare de ghinion. Tradiția spune că Anul Nou trebuie întâmpinat cu zâmbetul pe buze, gânduri bune și optimism, pentru ca tot anul să fie pe măsură.



