• Acasă  
  • Trump și Putin, discuție de ultimă oră înaintea întâlnirii cu Zelenski. Kremlinul pune condiții dure pentru pace
- Externe

Trump și Putin, discuție de ultimă oră înaintea întâlnirii cu Zelenski. Kremlinul pune condiții dure pentru pace

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, și liderul de la Casa Albă, Donald Trump, urmează să aibă o nouă convorbire telefonică după întâlnirea programată duminică între Trump și președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. Informația a fost confirmată de Kremlin, fiind relatată de agențiile Reuters și AFP. Anterior, Donald Trump a anunțat pe platforma sa, Truth Social, că a […]

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, și liderul de la Casa Albă, Donald Trump, urmează să aibă o nouă convorbire telefonică după întâlnirea programată duminică între Trump și președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. Informația a fost confirmată de Kremlin, fiind relatată de agențiile Reuters și AFP.

Anterior, Donald Trump a anunțat pe platforma sa, Truth Social, că a purtat o discuție telefonică „foarte productivă” cu Vladimir Putin, cu puțin timp înainte de întâlnirea sa cu liderul ucrainean, programată în Florida.

Consilierul diplomatic al Kremlinului, Iuri Ușakov, a declarat că dialogul dintre cei doi președinți s-a desfășurat într-un climat „prietenos” și a durat aproximativ o oră și 15 minute. Potrivit acestuia, inițiativa convorbirii a aparținut președintelui american.

🌤️ Meteo România

Cum e vremea în orașul tău?

Vezi pe loc temperatura, vântul și prognoza orară. Pentru prognoza detaliată pe mai multe zile, pentru orice localitate din România, intră pe portalul nostru meteo.

Vezi prognoza completă →

Ușakov a precizat că Moscova și Washingtonul împărtășesc opinia potrivit căreia propunerile privind o încetare temporară a focului, susținute de Ucraina și unele state europene, nu ar face decât să prelungească conflictul și să ducă la reluarea luptelor. În acest context, oficialul rus a cerut Kievului să ia o „decizie curajoasă” și să accepte retragerea trupelor din regiunea Donbas, ca soluție pentru încetarea războiului.

Totodată, Kremlinul susține că, în actualul context militar, o astfel de decizie ar fi „rațională” pentru autoritățile ucrainene. De partea sa, Donald Trump ar fi subliniat necesitatea opririi rapide a conflictului, afirmând că pacea ar putea deschide oportunități importante de cooperare economică atât cu Ucraina, cât și cu Rusia.

Potrivit consilierului lui Putin, liderul rus și-a exprimat disponibilitatea de a continua procesul de reglementare a conflictului prin intermediul a două grupuri de lucru dedicate: unul axat pe probleme de securitate, celălalt pe aspecte economice.

Articole asemănătoare