• Acasă  
  • România va livra Ucrainei combustibil din rezerva de stat pentru generatoare!
- Externe

România va livra Ucrainei combustibil din rezerva de stat pentru generatoare!

România va furniza Ucrainei combustibil din rezerva de stat pentru alimentarea generatoarelor, a anunțat consilierul prezidențial pentru securitate națională, Marius-Gabriel Lazurca. Decizia vine în contextul unei mobilizări impresionante a societății civile românești, care a donat, prin campania „Generatoare de Speranță”, peste 60 de generatoare și mai mult de 60.000 de euro pentru populația Ucrainei afectată […]

România va furniza Ucrainei combustibil din rezerva de stat pentru alimentarea generatoarelor, a anunțat consilierul prezidențial pentru securitate națională, Marius-Gabriel Lazurca. Decizia vine în contextul unei mobilizări impresionante a societății civile românești, care a donat, prin campania „Generatoare de Speranță”, peste 60 de generatoare și mai mult de 60.000 de euro pentru populația Ucrainei afectată de frig extrem și de atacurile rusești asupra infrastructurii energetice.

Campania a fost inițiată de voluntarul și corespondentul de război Radu Hossu, alături de Asociația Caradja Cantacuzino, și este susținută de TVR. Românii au răspuns apelului donând generatoare, baterii externe și stații de încărcare, livrate fie prin curier Ambasadei Ucrainei, fie personal.

Ambasadorul Ucrainei la București, Ihor Prokopchuk, a declarat pentru TVR că solidaritatea românilor a fost profund emoționantă. „Au venit oameni de toate vârstele, inclusiv pensionari, care nu au venituri mari, dar care au dorit să ajute. Unii au donat simple baterii externe, însă gestul lor arată o inimă mare și o empatie extraordinară față de suferința ucrainenilor”, a spus diplomatul.

🌤️ Meteo România

Cum e vremea în orașul tău?

Vezi pe loc temperatura, vântul și prognoza orară. Pentru prognoza detaliată pe mai multe zile, pentru orice localitate din România, intră pe portalul nostru meteo.

Vezi prognoza completă →

Până în prezent, la Ambasada Ucrainei au fost adunate un generator staționar de 20 kW, unul de 7,5 kW și peste 60 de generatoare de mică putere, între 1 și 3 kW, alături de stații de încărcare și baterii externe. În paralel, în conturile Asociației Caradja Cantacuzino s-au strâns peste 60.000 de euro, fonduri destinate achiziționării a aproximativ 15 generatoare de mare capacitate, de 17 kW.

Radu Hossu a explicat gravitatea situației din Ucraina, unde temperaturile coboară frecvent la minus 20 sau chiar minus 25 de grade. „Imaginați-vă ce înseamnă să nu aveți căldură, apă caldă sau electricitate în astfel de condiții. Este un coșmar pentru sute de mii de oameni”, a declarat acesta.

Primul transport organizat de Ambasada Ucrainei este programat să plece duminică spre Kiev. De asemenea, o echipă a TVR va ajunge în capitala ucraineană pe 24 februarie, la împlinirea a patru ani de la declanșarea războiului, pentru a documenta situația din teren și pentru a livra o parte dintre generatoarele destinate familiilor afectate.

Pe lângă sprijinul oferit de cetățeni, statul român va contribui prin livrarea de combustibil din rezerva de stat, măsură convenită într-o discuție telefonică între președinții Nicușor Dan și Volodimir Zelenski, potrivit consilierului prezidențial Marius Lazurca. Acesta a precizat că România nu dispune de generatoare în excedent în rezerva de stat, dar poate susține funcționarea celor donate de alte țări.

„Vom începe livrările de combustibil, deoarece generatoarele au nevoie de alimentare constantă. România este pregătită să livreze combustibil din rezerva de stat pentru generatoarele furnizate de alte state. Din păcate, nu avem stocuri de generatoare, altfel am fi contribuit și în acest sens”, a explicat Lazurca.

Alte state europene au oferit deja sprijin substanțial Ucrainei. De exemplu, Polonia a donat aproximativ 400 de generatoare de mare capacitate, pentru a ajuta la depășirea crizei energetice.

Potrivit datelor furnizate de Ambasada Ucrainei la București, numai în luna ianuarie, Rusia a lansat peste 5.000 de drone și 160 de rachete balistice asupra infrastructurii energetice ucrainene. Consecințele sunt dramatice: sute de mii de locuitori din orașe mari precum Kiev și Harkov trăiesc fără căldură, electricitate și, uneori, fără apă, într-una dintre cele mai grele ierni din ultimii ani.

Articole asemănătoare