• Acasă  
  • Ponta a acuzat-o pe Oana Țoiu că i-a lăsat fiica în mijlocul războiului! Nu neagă acuzațiile
- Externe

Ponta a acuzat-o pe Oana Țoiu că i-a lăsat fiica în mijlocul războiului! Nu neagă acuzațiile

Oana Țoiu, ministrul Afacerilor Externe, susține joi, 5 martie 2026, un briefing de presă, în cadrul căruia este așteptată să răspundă și acuzațiilor lansate de Victor Ponta, care a afirmat că aceasta și-ar fi lăsat intenționat fiica în Oman, în contextul conflictului din regiune. Fostul premier a acuzat-o pe Oana Țoiu că ar fi intervenit […]

Oana Țoiu, ministrul Afacerilor Externe, susține joi, 5 martie 2026, un briefing de presă, în cadrul căruia este așteptată să răspundă și acuzațiilor lansate de Victor Ponta, care a afirmat că aceasta și-ar fi lăsat intenționat fiica în Oman, în contextul conflictului din regiune.

Fostul premier a acuzat-o pe Oana Țoiu că ar fi intervenit pentru ca fiica sa să nu se îmbarce în avioanele care au adus românii înapoi în țară. „Da, este adevărat. Doamna Țoiu a dat-o jos din avionul care aducea români. A sunat ea personal la Consulul din Dubai să nu o lase să se urce în avionul de București, deși e minoră și e singură acolo. Acum e singură în Dubai și căutăm să găsim un loc pe un zbor să vină în Europa”, a zis Victor Ponta pentru DC News.

În cadrul întâlnirii cu presa, ministrul va prezenta și concluziile reuniunii informale a Consiliul Afaceri Externe (CAE), la care au participat secretarul general și miniștrii de externe ai statelor membre ale Consiliul de Cooperare al Golfului (GCC).

🌤️ Meteo România

Cum e vremea în orașul tău?

Vezi pe loc temperatura, vântul și prognoza orară. Pentru prognoza detaliată pe mai multe zile, pentru orice localitate din România, intră pe portalul nostru meteo.

Vezi prognoza completă →

Briefingul este programat să înceapă la ora 14:30, la sediul Ministerul Afacerilor Externe al României, din Aleea Alexandru nr. 31, în Sala Grigore Gafencu. Evenimentul va fi transmis și în direct pe pagina de Facebook a instituției.

Update: Într-o postare pe Facebook, Oana Țoiu, ministrul Afacerilor Externe, a oferit prima reacție după acuzațiile lui Victor Ponta.

„Sunt mamă şi înțeleg cu totul prioritatea pe care fiecare părinte o are pentru siguranța propriilor copii.

Sunt însă şi într-un rol instituțional care îmi impune să respectăm încrederea cetățenilor, mai ales în momente de criză şi îngrijorare justificată.

Deşi înțeleg pe deplin fiecare părinte, echipele consulare nu se pot abate de la criteriile de nivel de urgență.

Ca părinți facem tot ce este în puterea noastră pentru copiii noştri, acum sunt în şedință cu miniştri din Orientul Mijlociu pentru a discuta soluții, avem sute de copii români care sunt blocați departe de casă şi treptat se întorc şi vom continua efortul diplomatic pentru acces pentru zborurile spre România.

Dar, dincolo de rolul de părinte, în rolul instituțional nu putem ceda presiunii pentru că între îngrijorările legitime ale părinților nu putem face ierarhii.

Avem echipe care au sarcina foarte grea de a respecta criteriile anunțate transparent: grupurile şcolare de copii şi cazurile medicale cu grad ridicat de risc.

Înțeleg că în spațiul public au apărut reproşuri din mediul politic dar nu aş vrea să transformăm o perioadă deja foarte grea pentru echipele consulare care gestionează cazurile şi aplicarea criteriilor într-o nouă răfuială politică.

Avem ceva mai important de făcut acum iar pentru deciziile din aceste zile nu politica este cea care le ghidează.

Apartenența politică a părinților nu este o informație care să facă parte din detaliile cerute şi nici nu poate fi criteriu de prioritizare.

Nu ministrul trebuie să decidă cine are locuri mai în față, nici dacă cineva este sau nu bolnav. Ministrul trebuie să decidă că nu apartenența politică devine criteriu pentru evacuări.

În ceea ce priveşte cazurile medicale prioritare căutăm acum soluții pentru femeile gravide pentru a micşora riscul impactului alertelor antiaeriene asupra sarcinii şi continuăm să căutăm soluții pentru minori.

Familiile vor primi informații pe măsură ce avem confirmate soluții în comunicarea cu agențiile de voiaj sau pe canalele de comunicare cu echipele consulare direct de la acestea“, a scris Oana Țoiu pe Facebook.

Fiind întrebată același lucru și la conferința de presă, Țoiu a ezitat să dea un răspuns clar și echivoc, gest interpretabil.

Articole asemănătoare