• Acasă  
  • Expoziția „Moda la Porțile Levantului” ajunge la Muzeul de Istorie Suceava
- Evenimente - Suceava

Expoziția „Moda la Porțile Levantului” ajunge la Muzeul de Istorie Suceava

Muzeul Național al Bucovinei, în parteneriat cu Muzeul Municipiului București, organizează miercuri, 8 iulie 2026, de la ora 13:00, vernisajul expoziției „Moda la Porțile Levantului”. Evenimentul va avea loc la Muzeul de Istorie din Suceava, în Sala Media. Expoziția aduce în prim-plan o parte importantă din vasta colecție de costume a Muzeului Municipiului București, care […]

Muzeul Național al Bucovinei, în parteneriat cu Muzeul Municipiului București, organizează miercuri, 8 iulie 2026, de la ora 13:00, vernisajul expoziției „Moda la Porțile Levantului”. Evenimentul va avea loc la Muzeul de Istorie din Suceava, în Sala Media.

Expoziția aduce în prim-plan o parte importantă din vasta colecție de costume a Muzeului Municipiului București, care acoperă câteva secole de evoluție vestimentară, de la perioada fanariotă până în secolele XIX și XX. Vizitatorii vor putea descoperi nu doar ținute complete, ci și o varietate impresionantă de accesorii, bijuterii și obiecte ce reflectă rafinamentul epocilor trecute.

Publicul, fie cunoscător, fie curios, este invitat să exploreze universul modei de odinioară, unde piesele vestimentare devin o veritabilă sursă de inspirație. În cadrul expoziției pot fi admirate rochii din catifea sau brocart, bogat decorate, anterie, pipiri, ciupage din borangic cusute cu fir metalic, fermenele, ilice, șalvari, fesuri cu canafi, dar și șaluri prețioase din cașmir. Întregul decor este completat de încălțări fine, narghilele, perne decorative și bijuterii care sugerează fastul și strălucirea epocii.

🌤️ Meteo România

Cum e vremea în orașul tău?

Vezi pe loc temperatura, vântul și prognoza orară. Pentru prognoza detaliată pe mai multe zile, pentru orice localitate din România, intră pe portalul nostru meteo.

Vezi prognoza completă →

Expoziția reconstituie, prin scenografie muzeală și obiecte autentice, atmosfera Bucureștiului fanariot și a perioadei de tranziție către influențele occidentale. Stampe, portrete, obiecte de uz casnic, lucrări de artă și chiar arme contribuie la conturarea unui tablou complex al vieții urbane din acele vremuri.

Piesele expuse provin din mai multe colecții ale Muzeului Municipiului București și ilustrează influențele orientale integrate în cultura românească. Țările Române, situate între Orient și Occident, au fost un spațiu de interferență culturală, iar acest lucru este reflectat în mod direct de vestimentație, care spune povestea statutului social, a gustului artistic și a identității culturale.

Numeroase mărturii ale călătorilor străini din secolele XVIII și XIX confirmă fascinația exercitată de aceste costume. Nume precum Jean Étienne Liotard, Louis Dupré, Luigi Mayer, Sir Robert Ker Porter sau Auguste Raffet au surprins în lucrările lor bogăția și complexitatea costumului din spațiul românesc.

În perioada fanariotă, vestimentația impresiona prin opulență, cromatică și detalii elaborate, fiind apreciată inclusiv în cercurile aristocratice europene. Luxul și rafinamentul acestor ținute reflectau statutul social și influențele bizantine păstrate de elitele vremii.

Expoziția este curatoriată de dr. Maria-Camelia Ene, coordonator în cadrul Muzeului Municipiului București, și este organizată cu sprijinul Consiliului Județean Suceava. Publicul o poate vizita în perioada 8 iulie – 4 octombrie 2026, la Muzeul de Istorie din Suceava.

Articole asemănătoare