Studenții din Republica Moldova care studiază în România nu mai beneficiază de același sprijin financiar din partea statului român. În anul universitar precedent, aceștia puteau cumula bursa de merit cu bursa destinată românilor de pretutindeni și primeau bani inclusiv pe perioada verii. Noile măsuri de austeritate adoptate în acest an au eliminat aceste facilități, iar mulți studenți spun că schimbarea le-a dat peste cap planurile financiare.
În prezent, studenții basarabeni nu mai pot primi simultan bursa de merit și cea acordată de statul român pentru românii de pretutindeni, iar plata burselor pe timpul verii a fost eliminată. Fulguța Carauș, studentă la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, spune că nu se aștepta la o astfel de decizie și că a depus mult efort pentru a obține ambele burse.
Tânăra locuiește în chirie și explică faptul că până acum își acoperea cheltuielile cu ajutorul celor două burse: una era folosită pentru plata chiriei și a utilităților, iar cealaltă pentru cheltuielile de zi cu zi, precum mâncarea sau transportul. Odată cu eliminarea uneia dintre burse, situația financiară a devenit mult mai dificilă, iar părinții au fost nevoiți să o sprijine.
Cum e vremea în orașul tău?
Vezi pe loc temperatura, vântul și prognoza orară. Pentru prognoza detaliată pe mai multe zile, pentru orice localitate din România, intră pe portalul nostru meteo.
Mulți dintre studenți spun că se bazau pe acești bani pentru activități academice sau deplasări. Unii afirmă că datorită burselor au reușit să călătorească mai mult și să își acopere costurile de cazare la cămin. Reducerea burselor și majorarea taxelor din universități i-au luat prin surprindere și i-au dezamăgit.
Schimbările au apărut în urma măsurilor de austeritate adoptate de Ministerul Educației din România, care au redus cu aproximativ 40% fondul total de burse. Modificarea a fost făcută prin schimbarea modului de calcul, raportarea fiind făcută acum la salariul minim net, nu la salariul minim brut.
Rectorul Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, Liviu Maha, a explicat că fondul de burse este calculat în funcție de numărul studenților români înmatriculați la forma de învățământ cu frecvență. Potrivit acestuia, dacă în calcul ar fi incluși și studenții români de pretutindeni, fondul ar crește și aceștia ar putea deveni eligibili pentru burse de performanță.
România rămâne însă una dintre principalele destinații pentru tinerii din Republica Moldova care aleg să studieze peste hotare. Basarabenii reprezintă cea mai mare comunitate de studenți străini din universitățile românești. Conform datelor oficiale, la 31 august 2025, dintre aproape 27.000 de persoane cu permis de ședere pentru studii în România, peste 6.000 proveneau din Republica Moldova.



