Polițele RCA din România ar putea deveni unice în lume, dacă proiectul legislativ inițiat de 33 de deputați și senatori AUR va fi adoptat. Conform propunerii, în cazul unui accident mortal, asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto (RCA) a șoferului vinovat ar urma să acopere inclusiv cheltuielile legate de parastase și realizarea monumentelor funerare.
Detalii despre proiect
Inițiativa legislativă vizează modificarea și completarea Legii nr. 132/2017 privind RCA, care reglementează asigurarea obligatorie pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie. Propunerea introduce conceptul de „prejudicii materiale reprezentate de cheltuielile viitoare”, extinzând astfel aria de acoperire a polițelor auto obligatorii.
Obiectivul propunerii
Scopul declarat al deputaților și senatorilor AUR este de a proteja mai complet victimele accidentelor rutiere și familiile acestora, prin includerea cheltuielilor funerare și ritualurilor religioase în despăgubirile RCA. Aceasta ar reprezenta o premieră la nivel global în domeniul asigurărilor auto.
Cum e vremea în orașul tău?
Vezi pe loc temperatura, vântul și prognoza orară. Pentru prognoza detaliată pe mai multe zile, pentru orice localitate din România, intră pe portalul nostru meteo.
Detaliile complete ale proiectului urmează să fie discutate în comisiile parlamentare și în plen, pentru a fi supuse votului final.
„La articolul 11 alineatul (2), după litera f) se introduc două litere noi, lit. g) şi h), cu următorul cuprins:
- g) prejudicii materiale reprezentate de cheltuielile viitoare necesare recuperării sau refacerii stării de sănătate ori îmbunătăţirii condițiilor de viață, precum, investigații medicale, tratamente medicamentoase, terapii de recuperare, proteze, orteze, cadre de deplasare, scaune rulante, probate cu documente justificative;
- h) prejudicii materiale reprezentate de cheltuielile viitoare necesare realizării pomenirilor şi altor ritualuri religioase, precum şi realizării monumentelor funerare, probate cu documente justificative”.
Legea nr. 132/2017 stabilește la ora actuală, la art. 11 alin. (2), că:
„Fără a se depăşi limitele de răspundere prevăzute în contractul RCA, in
conformitate cu prevederile art. 6 alin. (4) şi (5) şi în condiţiile în care
evenimentul asigurat s-a produs în perioada de valabilitate a contractului RCA, asigurătorul RCA acordă despăgubiri în bani pentru:
a) vătămări corporale sau deces, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial;
b) prejudicii materiale, inclusiv costuri de radiere şi înmatriculare, costuri cu taxe de timbru, cheltuieli cu limitarea prejudiciului, dovedite cu acte, cheltuieli aferente diminuării valorii vehiculului după reparaţii, dovedite cu acte sau expertiză;
c) costuri privind readucerea vehiculului la starea dinaintea evenimentului asigurat, dovedite cu documente emise prin sisteme specializate sau prin documente emise în condiţiile legii;
d) prejudicii reprezentând consecinţa lipsei de folosinţă a vehiculului avariat, inclusiv înlocuirea temporară a vehiculului, pe baza opţiunii persoanei prejudiciate;
e) cheltuieli de judecată efectuate de către persoana prejudiciată sau cheltuieli aferente în cazul soluţionării alternative a litigiului dacă soluţia este favorabilă persoanei prejudiciate;
f) cheltuielile legate de transportul vehiculului avariat, aparţinând terţului păgubit, de la locul accidentului la locaţia în care se găseşte centrul de constatare daune, la unitatea reparatoare aleasă de păgubit în vederea reparării vehiculului, cel/cea mai apropiat/apropiată de locul producerii accidentului sau de domiciliul persoanei prejudiciate, după caz, dacă respectivul vehicul nu se mai poate deplasa prin mijloace proprii, iar asigurătorul nu asigură transportul.”



