Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu, a declarat joi, la finalul ședinței de Guvern, că viitorul act normativ privind reforma administrației publice va ține cont de reducerile de cheltuieli și reorganizările deja efectuate anul trecut de instituțiile statului.
Precizarea vine în contextul discuțiilor legate de reducerea cu 10% a cheltuielilor în sectorul public și al declarațiilor unor miniștri și oficiali locali care au afirmat că nu intenționează să aplice concedieri.
Potrivit Ioanei Dogioiu, instituțiile care au operat deja reduceri vor avea aceste procente scăzute din ținta actuală. Astfel, un minister care a redus cheltuielile cu 7% anul trecut va mai avea de realizat doar o reducere de 3%, iar dacă a atins deja pragul de 10%, nu va mai fi obligat să facă alte tăieri.
Cum e vremea în orașul tău?
Vezi pe loc temperatura, vântul și prognoza orară. Pentru prognoza detaliată pe mai multe zile, pentru orice localitate din România, intră pe portalul nostru meteo.
„Cine a făcut reorganizări și reduceri de personal anul trecut, sigur că de ele se va ține cont în aplicarea procentului de anul acesta”, a explicat purtătorul de cuvânt, precizând că forma finală a actului normativ urmează să fie prezentată public la momentul adoptării.
Întrebată dacă măsurile ar putea afecta și sistemul sanitar, în contextul în care unele sindicate au anunțat posibilitatea declanșării grevei, Ioana Dogioiu a declarat că documentul nu este încă definitivat.



