Procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Brașov au trimis în judecată mai mulți oficiali de rang înalt și persoane din conducerea Companiei Apa Brașov, într-un dosar complex care vizează fapte de corupție, abuz în serviciu și constituirea unui grup infracțional organizat. Dosarul a fost înaintat Tribunalului Brașov, iar inculpații se află sub control judiciar sau în stare de libertate, în funcție de situație.
Printre persoanele trimise în judecată se află vicepreședintele Consiliului Județean Brașov, Șerban Todorică Constantin, acuzat că ar fi coordonat un mecanism ilegal prin care a urmărit preluarea controlului asupra resurselor Companiei Apa Brașov. Procurorii susțin că acesta ar fi acționat folosindu-se de funcțiile publice deținute, atât în cadrul Consiliului Județean, cât și ca președinte al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară în Domeniul Apei din Județul Brașov.
Potrivit anchetei, în perioada martie 2024 – septembrie 2025, ar fi fost constituit un grup infracțional organizat format din persoane cu funcții-cheie în administrația județeană și în compania de utilități, scopul fiind influențarea ilegală a procedurilor de selecție pentru conducerea companiei. Grupul ar fi manipulat numiri în Consiliul de Administrație și procedura de selecție a directorului general, astfel încât funcția să fie ocupată de Liviu Cocoș, fost director interimar al Companiei Apa Brașov.
Cum e vremea în orașul tău?
Vezi pe loc temperatura, vântul și prognoza orară. Pentru prognoza detaliată pe mai multe zile, pentru orice localitate din România, intră pe portalul nostru meteo.
Pentru a da o aparență de legalitate, compania a încheiat un contract de recrutare cu o firmă de resurse umane, prin achiziție directă. În cadrul procedurii, expertul desemnat ar fi modificat criteriile de selecție, ar fi furnizat în avans întrebările de interviu și răspunsurile necesare, favorizând candidatul dorit. Aceeași procedură ar fi fost folosită și pentru numirea directorului economic.
Ancheta mai arată că, în schimbul sprijinului primit, directorul interimar ar fi oferit beneficii necuvenite unor membri ai grupului, inclusiv angajări fictive sau pe posturi create special, cu salarii stabilite conform cerințelor beneficiarilor. O rudă apropiată a unui membru din conducerea companiei ar fi fost angajată pe un post pentru care nu avea calificarea necesară, exclusiv pentru a facilita numirea directorului general.
În realizarea acestor fapte ar fi fost implicată și șefa departamentului de resurse umane, care ar fi întocmit documentația necesară, ar fi participat nelegal la interviuri și ar fi stabilit salarii și fișe de post la indicațiile directe ale conducerii.
Procurorii estimează că prejudiciul creat Companiei Apa Brașov se ridică la aproape 190.000 de lei. Compania s-a constituit parte civilă în dosar, iar DNA a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra unor sume de bani aparținând mai multor inculpați.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Brașov, cu propunerea menținerii măsurilor preventive și a sechestrului instituit.



