Adrian Cocoș, viceprimarul PSD al Sectorului 3, care a preluat atribuțiile de primar după ce Robert Negoiță a fost plasat sub control judiciar de DNA, a reacționat public după reapariția informațiilor privind nota 2,70 obținută la Bacalaureat, catalogând episodul drept unul care ține de adolescență și care nu ar trebui să umbrească activitatea sa actuală.
Într-un mesaj publicat sâmbătă dimineață pe Facebook, Cocoș a criticat faptul că atenția publică se concentrează pe un eșec din trecut, și nu pe munca depusă în prezent. „Nu se vorbește despre ce fac azi, nici despre rezultatele din ultimul an, ci despre un episod din adolescență. Atât”, a transmis acesta.
Contextul este dat de decizia DNA de a-l plasa pe Robert Negoiță sub control judiciar pentru 60 de zile, într-un dosar ce vizează lucrări realizate ilegal peste conducte de gaze. Pe durata măsurii, edilul nu își poate exercita atribuțiile și nici nu poate intra în sediul primăriei, motiv pentru care conducerea instituției a fost preluată de Adrian Cocoș.
Cum e vremea în orașul tău?
Vezi pe loc temperatura, vântul și prognoza orară. Pentru prognoza detaliată pe mai multe zile, pentru orice localitate din România, intră pe portalul nostru meteo.
În februarie 2025, publicația Snoop.ro a dezvăluit că Adrian Cocoș a obținut, în 2011, nota 2,70 la proba de matematică a examenului de Bacalaureat, susținut la Colegiul Tehnic „Anghel Saligny” din București, unde era înscris la specializarea tehnician mecatronist. Nu există date publice privind sesiunea în care a promovat ulterior examenul sau media finală, informațiile fiind eliminate de pe platforma edu.ro în urma aplicării regulamentului GDPR.
După acel eșec, Cocoș a intrat în viața politică locală, devenind consilier local, administrator al unei firme de IT din Sectorul 3 și acționar într-un grup de companii din domeniul comerțului cu îmbrăcăminte.
„Nu sunt perfect. Am căzut, m-am ridicat, m-am scuturat și am mers mai departe”, a mai scris viceprimarul, adăugând că, dacă acesta este singurul aspect negativ invocat după un an de activitate, înseamnă că munca sa actuală nu oferă motive reale de critică. El a subliniat că aceasta va fi singura intervenție pe acest subiect și că își dorește ca rezultatele muncii sale să vorbească de acum înainte.
Adrian Cocoș a fost ales viceprimar al Sectorului 3 în februarie 2025 și este vicepreședinte al organizației PSD Sector 3. A candidat de mai multe ori pentru Consiliul Local, în 2016, 2020 și 2024. După Bacalaureat, a urmat cursurile Universității Artifex și ulterior un program de master la Politehnica București.
Între timp, Robert Negoiță este cercetat de DNA pentru fapte care ar fi fost comise în vara anului 2025, când ar fi dispus construirea și asfaltarea unei străzi pe un teren privat, fără autorizații și avize legale. Prejudiciul estimat se ridică la aproximativ 900.000 de lei, iar anchetatorii susțin că lucrările ar fi adus foloase necuvenite unei firme deținute de fratele primarului. Controlul judiciar pe cauțiune a fost dispus pentru o perioadă de 60 de zile, începând cu 5 februarie.



