Fostul premier și ex-lider al PNL, Theodor Stolojan, a declarat că pensia sa, obținută exclusiv pe baza contributivității, este de aproximativ trei ori mai mică decât cea a unui magistrat, în condițiile în care a contribuit pe tot parcursul carierei sale profesionale, ocupând în mare parte funcții de conducere.
Vineri seară, la B1 TV, Stolojan a comentat nemulțumirile existente în rândul unor membri ai PNL față de deciziile adoptate de Guvernul condus de Ilie Bolojan. El a precizat că aceste nemulțumiri nu sunt izolate, însă chiar și cei care le exprimă sunt conștienți că măsurile nepopulare au fost inevitabile și necesare, potrivit News.ro.
În acest context, fostul premier și europarlamentar a oferit detalii despre nivelul propriei pensii, subliniind diferența semnificativă față de pensiile speciale și arătând că venitul său din pensie este doar o treime din cel al unui magistrat.
„Am o treime din pensia unui judecător şi am avut numai funcţii de conducere o lungă perioadă de timp, şi în socialism, şi după, da? Dar nu-s nemulţumit că plătesc 10% contribuţii de asigurări de sănătate la ce depăşeşte 3.000 de lei pensie, pentru că-i normal să plătesc. Suntem una din puţinele ţări din lume în care pensionarii nu plăteau contribuţii de asigurări de sănătate. Eu-s nemulţumit că s-a luat decizia de guvern, de exemplu, să majoreze salariul minim pe economie de la 1 iulie, da? – de la 4050 la 4350 – în timp ce plafonul ăsta de 3000 de lei mi-l menţine în continuare, deşi am avut o inflaţie anul trecut de 10%. Deci eu mă aşteptam ca şi acest plafon de 3000 de lei să crească undeva la 3500-3800 de lei. Deci fiecare avem câte o nemulţumire, dar asta nu mă împiedică să afirm că ceea ce face guvernul la ora actuală, condus de premierul Bolojan, e ceea ce România are nevoie. Acest lucru nu am cum să-l neg, deşi sunt şi eu nemulţumit, da?”, a afirmat Theodor Stolojan vineri seară, la B1 Tv.


