Proaspăt suspendat din PSD, primarul Vasile Rîmbu a fugit direct în brațele liberalilor și a apărut zâmbitor la o întâlnire a tinerilor din PNL, unde și-a justificat traseismul printr-o acrobazie doctrinară de cascadorii râsului — „Sunt un primar social-democrat cu viziuni liberale” — completată cu un citat din reclame („prietenii știu de ce”). Dincolo de penibilul explicațiilor, revoltătoare rămâne ipocrizia de a le preda lectii de viitor și de „salvare a țării” fix tinerilor cărora le-a distrus prezentul prin măsuri administrative absurde.
Caz concret: Copii și părinți alungați de Poliția Locală!
Dacă cineva mai avea vreo îndoială cu privire la climatul de stat polițienesc instaurat în Suceava, un caz revoltător semnalat chiar aseară de un lider de sindicat local dă definitiv la o parte orice mască a administrației Rîmbu.
Aflat în parc la plimbare alături de copiii săi, acesta s-a trezit abordat de un echipaj al Poliției Locale, care i-a transmis scurt și fără menajamente să părăsească zona și să plece acasă, pe motiv că s-a făcut târziu. Despre ce tineri, despre ce viitor și despre ce oraș deschis mai vorbim, când la Suceava până și copiii și părinții sunt alungați din spațiul public, iar după ora 22:00 orașul devine o ruină pustie?
Cum e vremea în orașul tău?
Vezi pe loc temperatura, vântul și prognoza orară. Pentru prognoza detaliată pe mai multe zile, pentru orice localitate din România, intră pe portalul nostru meteo.
„Salvarea României” se culcă după ora 22:00, din ordinul primarului
Domnule Rîmbu, le spuneți tinerilor că „sunt salvarea României” și că „trebuie să construiască viitorul”, dar ce le oferă administrația dumneavoastră în prezent? Un oraș mort, trist, din care toți vor să fugă.
Prin deciziile absurde luate de la preluarea mandatului, ați reușit performanța de a transforma Suceava într-un imens dormitor de provincie:
- Ați retras autorizațiile de funcționare pentru magazinele non-stop, lăsând un oraș întreg fără nicio posibilitate de aprovizionare după lăsarea întunericului.
- Ați demolat terasele restaurantelor și ale cluburilor sub pretextul unui „estetic urban” pe care doar dumneavoastră îl înțelegeți, distrugând bruma de viață de noapte și locurile unde tinerii se adunau să socializeze.
- Ați decis că după ora 22:00 se trage oblonul peste Suceava. Orașul se închide hermetic la ora 10 seara, ca pe vremea bunicilor, de parcă tinerețea și distracția ar fi decretate prin hotărâre de primar ca fiind ilegale.
PNL Suceava, o greșeală strategică uriașă
Decizia conducerii PNL Suceava de a-l primi pe Vasile Rîmbu la o întâlnire dedicată tineretului și de a se afișa la braț cu el este o eroare politică monumentală. Într-un moment în care toți tinerii sunt revoltați că orașul se închide după ora 22:00 și că nu mai au nicio opțiune de petrecere a timpului liber, liberalii au ales să gireze omul care a instaurat această stare de asediu administrativă.
Adevărul este unul singur: tinerii din Suceava nu mai au ce face în propriul oraș. Nu poți merge în fața lor să le vinzi gogoși despre viitor, când tu, ca primar, le-ai distrus complet prezentul și îi trimiți la culcare la ora 10 seara.



