• Acasă  
  • Accident la Marginea: Un tânăr de 18 ani s-a izbit cu mașina într-un stâlp de electricitate
- Suceava

Accident la Marginea: Un tânăr de 18 ani s-a izbit cu mașina într-un stâlp de electricitate

Imagine cu caracter iustrativ.

Un accident rutier urmat de deschiderea unui dosar penal a avut loc în dimineața zilei de marți, 11 august 2026, pe strada Valea Morii din comuna Marginea. Un tânăr de 18 ani a scăpat mașina de sub control și s-a izbit de un stâlp de electricitate.

Impactul a avut loc în jurul orei 06:40, A. P., aflat la volanul unui autoturism Volkswagen, se deplasa spre comuna Volovăț pentru a-și vizita niște prieteni. Din cauza neatenției și a stării în care se afla, tânărul a părăsit partea carosabilă și a lovit violent un stâlp de curent de pe marginea drumului.

Peste 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat

Echipajele de intervenție au fost alertate prin apel la 112 la scurt timp după producerea accidentului, la ora 06:44. Polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea s-au deplasat la fața locului și l-au identificat pe conducătorul auto.

🌤️ Meteo România

Cum e vremea în orașul tău?

Vezi pe loc temperatura, vântul și prognoza orară. Pentru prognoza detaliată pe mai multe zile, pentru orice localitate din România, intră pe portalul nostru meteo.

Vezi prognoza completă →

Verificările au arătat că tânărul este posesorul unui permis de conducere eliberat de autoritățile din Marea Britanie în primăvara acestui an.

Deoarece conducătorul auto emana o puternică halenă alcoolică, polițiștii l-au testat cu aparatul etilometru. Rezultatul a indicat o valoare de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Purtat la spital pentru analize și cercetat penal

Tânărul a fost escortat la Spitalul Municipal Rădăuți, unde i-au fost prelevate două probe biologice de sânge pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei în sânge.

Polițiștii s-au sesizat din oficiu și au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Permisul de conducere britanic a fost reținut pe loc, fiindu-i eliberată o dovadă înlocuitoare fără drept de circulație. Ancheta este continuată de polițiștii din cadrul Postului de Poliție Marginea.

Articole asemănătoare