Planta Cynoglossum officinale L., din familia Boraginaceae, cunoscută sub o multitudine de denumiri uzuale precum arăriel, arățel, arățiel, ariel, limba-boului, limba-câii, limba-câinelui, limba-cucului, limba-mielului, lipici, otrățel, otrățele, papucul-doamnei, plescaiță roșie sau poamele-mâței, reprezintă o specie vegetală cu proprietăți terapeutice complexe. Atât partea aeriană, cât și rădăcinile acestei plante au efecte analgezice, antihemoroidale, spasmolitice, astringente, digestive, emoliante și slab narcotice, fiind intens studiate și utilizate în diverse ramuri ale medicinei.
Arealul de răspândire și particularitățile botanice ale speciei
Arealul geografic al speciei cuprinde Europa, Siberia și Asia Mică, fiind de asemenea introdusă și în America de Nord. Pe teritoriul republicii, arărielul medicinal se întâlnește crescând spontan prin vii și livezi neîngrijite, pe marginea ogoarelor și mai rar prin poieni sau pe pante însorite.
Din punct de vedere botanic, arărielul medicinal este o plantă erbacee, perenă, susținută de o rădăcină viguroasă și pivotantă. Tulpina sa este erectă, simplă sau slab ramificată în partea superioară, dens-foliată și rigid-păroasă. Frunzele prezintă o dispunere specifică în funcție de poziția lor: cele bazale și inferioare sunt pețiolate, liniare sau lanceolate, atingând o lungime de până la 15-20 cm; frunzele mijlocii sunt sesile, în timp ce frunzele superioare sunt amplexicaule. Inflorescența este paniculată, fiind formată din cincine multiflore. Florile sunt actinomorfe, pentamere, bisexuate și pedicelate, având un caliciu gamosepal, adânc-pentapartit. Corola este gamopetală, infundibuliformă, cu un diametru de 7-10 mm și o culoare purpurie-închisă foarte pronunțată. Fructele sunt tetranucule ovoide și comprimate. Perioada de înflorire se desfășoară în lunile mai-iulie, iar fructele se maturizează în intervalul iunie-august.
Cum e vremea în orașul tău?
Vezi pe loc temperatura, vântul și prognoza orară. Pentru prognoza detaliată pe mai multe zile, pentru orice localitate din România, intră pe portalul nostru meteo.
Descrierea materiei prime și compoziția chimică
În scopuri terapeutice se recoltează și se valorifică două produse distincte: partea aeriană (Cynoglossi herba) și rădăcina (Cynoglossi radix). Frunzele plantei au un gust și un miros dezagreabil, foarte asemănător cu mirosul de șoarece. Din acest motiv, se recomandă ca partea aeriană a plantei să fie utilizată exclusiv în stare proaspătă, în timp ce rădăcinile se folosesc întotdeauna în stare uscată.
Compoziția chimică a plantei include substanțe biologic active de o mare complexitate:
- Glucoalcaloizi: cinoglosină, cinoglosidină și consolidină.
- Alți alcaloizi și principii specifice: cinoglosofină, alantoină și colină.
- Componente organice: mucilagii, taninuri, inulină, rășini, caroten, acid litospermic și acid fumaric.
- Cumarine și săruri minerale esențiale.
Tehnici corecte de recoltare și procesul de uscare
Rădăcinile de arăriel medicinal se recoltează toamna, exclusiv în primul an de vegetație al plantei, când acumulează cantitatea maximă de principii active. Partea aeriană se colectează în perioada de înflorire deplină a plantei.
După scoaterea din pământ, rădăcinile se curăță minuțios de resturile de sol și alte impurități, se înlătură complet părțile atacate sau deteriorate, după care se taie în fragmente mici cu lungimea de 8-10 cm. Uscarea rădăcinilor se efectuează în uscătorii speciale, la o temperatură controlată de până la 60°C. Părțile aeriene recoltate se usucă la umbră, așezate în strat subțire, în poduri bine aerisite acoperite cu tablă, pentru a preveni degradarea componentelor volatile și a alantoinei.
Utilizarea în medicina științifică, populară, tibetană și homeopatie
În medicina modernă, alantoina conținută în frunze este recunoscută ca o substanță activă care grăbește direct procesele de vindecare și cicatrizare în organism. Alcaloizii cinoglosină și consolidină sunt utilizați pentru efectul lor calmant puternic. Partea aeriană administrată intern combate diareea, în timp ce rădăcina este indicată în tratamentul tusei și al enteritelor. Planta prezintă, de asemenea, acțiune antitumorală demonstrată în diferite tipuri de cancer și este recomandată în tratamentul afecțiunilor pulmonare. Preparatele din rădăcină au capacitatea de a stimula funcțiile intestinului subțire, studiile științifice demonstrând clar acțiunea sedativă și hipotensivă a acestei specii.
Uzul extern al părții aeriene este indicat în caz de plăgi, ulcere cutanate, fisuri anale, fisuri mamelonare, arsuri, boală hemoroidală, răni, tăieturi și mușcături de insecte. Rădăcinile se administrează extern în tratamentul stomatitei ulcero-erozive, al contuziilor, tromboflebitei, eczemelor, dermatitelor scuamoase ale scalpului, plăgilor și ulcerelor cutanate.
În medicina secolelor trecute, rădăcina se folosea pe larg ca remediu analgezic și spasmolitic împotriva diferitor boli, fiind aplicată în cazul diareei sau al afecțiunilor însoțite de secreții purulente, iar extern în tratarea arsurilor și a mușcăturilor de șerpi sau de câini turbați. În prezent, medicina populară utilizează planta contra bolilor de plămâni și a stărilor de greață. Ceaiul din rădăcină este întrebuințat pentru tratarea tusei, a catarului pulmonar și a hemoragiilor pulmonare, în timp ce infuzia este administrată împotriva dizenteriei, diareii, hemoroizilor și a durerilor de pântece. Cu această infuzie se spală, de asemenea, rănile, ulcerațiile vechi și abcesele.
În medicina tibetană, arărielul se folosește în tratarea bolilor de piele provocate de ectoparaziți, având rolul de a usca rănile purulente, și sub formă de irigații vaginale în caz de procese inflamatorii în zona genitală feminină. În homeopatie, remediul specific este obținut din rădăcini și este deosebit de efectiv în tratamentul insomniei.
Ca indicații auxiliare, rădăcina este folosită în gospodării pentru vopsirea ecologică a lânii în culoarea roșie. De asemenea, pe alocuri se utilizează în locuințe ca mijloc eficient de alungare a șoarecilor și acționează direct împotriva ploșnițelor. Din punct de vedere apicol, arărielul este o bună specie meliferă.
Contraindicații absolute și efecte toxice
Arărielul medicinal este o plantă cu un anumit grad de toxicitate. Deși nu sunt semnalate cazuri de intoxicații la oameni, au fost documentate numeroase cazuri de otrăvire la animale. La unele persoane sensibile, contactul direct al plantei proaspete cu pielea poate provoca dermatite acute.
Atunci când este administrată intern în doze mari, planta determină efecte narcotice clare. Datele bibliografice atrag atenția asupra faptului că planta conține alcaloizi specifici care pot cauza cancer dacă preparatele sunt administrate în cantități excesive sau pe perioade lungi de timp fără control.
Modul de preparare pentru ceai, decoct și infuzie
Pentru combaterea tusei, se prepară un ceai din rădăcină: 7,5 g de rădăcină uscată se infuzează sub formă de ceai și se bea pe parcursul unei zile, împărțit în trei prize egale.
Decoctul din rădăcină se prepară dintr-o linguriță de pulbere de rădăcină la 250 ml de apă. Compoziția se fierbe timp de 5-10 minute la foc slab, se strecoară și se consumă câte 1-2 căni pe zi pentru tratarea tusei, a durerilor intestinale și a hemoragiilor. Pentru tratarea diareei cronice, decoctul se obține dintr-o linguriță de pulbere de părți aeriene la 250 ml de apă; se fierbe 5-10 minute, se lasă acoperit încă 10 minute pentru răcire, se strecoară și se beau 1-2 căni pe zi.
Infuzia indicată în tratamentul direct al hemoroizilor se prepară dintr-o linguriță de pulbere de rădăcină adăugată la 200 ml de apă clocotită. Vasul se lasă acoperit timp de 15 minute pentru infuzare, se strecoară cu atenție și se consumă câte 1-2 căni pe parcursul zilei.
