Planta Cynara scolymus L., din familia Asteraceae, cunoscută sub denumirile uzuale de anghinar sau angina, reprezintă o resursă vegetală de o valoare terapeutică excepțională, recunoscută în medicina modernă pentru acțiunea sa directă asupra ficatului, rinichilor și sistemului cardiovascular. Frunzele acestei plante au un spectru de acțiune extrem de vast, extractele obținute fiind caracterizate prin trei mari proprietăți farmacodinamice esențiale: o puternică acțiune coleretică, acțiune diuretică și o influență majoră în reglarea metabolismului colesterolului.
Aria de răspândire și descrierea botanică detaliată
Anghinarea este o specie originară din zona mediteraneeană, în special din sudul Spaniei, Italiei, Franței și din nordul Marocului, regiuni în care se cultivă pe scară largă ca plantă legumicolă. În Republica Moldova, specia a fost introdusă și este intens cercetată ca plantă medicinală, fiind aclimatizată în colecțiile științifice ale Grădinii Botanice.
Din punct de vedere botanic, anghinarea este o plantă erbacee, perenă. Are o tulpină dreaptă, foarte ramificată, neregulată și acoperită cu peri deși și moi. Rădăcina sa este groasă, pivotantă și pătrunde adânc în pământ, prezentând uneori ramificații puternice. Frunzele sunt mari, penatifide, având o culoare verde albicioasă pe partea superioară și un aspect tomentos, lânos, pe partea inferioară. Florile sunt grupate în inflorescențe antodii mari, cu un diametru cuprins între 4 și 8 cm. Acestea sunt acoperite cu numeroși solzi cărnoși, fixați pe un receptacul bine dezvoltat, iar florile tubulare din interior au o colorație caracteristică roșu-violacee. Fructul este o achenă oblongă, ușor turtită lateral, de culoare cenușie-brună, cu o lungime de 6-8 mm și prevăzută cu un papus lung, galben-auriu. Perioada de înflorire a plantei se întinde din luna iulie până în octombrie.
Cum e vremea în orașul tău?
Vezi pe loc temperatura, vântul și prognoza orară. Pentru prognoza detaliată pe mai multe zile, pentru orice localitate din România, intră pe portalul nostru meteo.
Descrierea materiei prime și compoziția chimică complexă
Materia primă valorificată în scopuri medicinale este reprezentată exclusiv de frunze (Folia Cynarae). Acestea sunt lipsite de peri pe partea superioară, dar sunt puternic păroase pe cea inferioară, având lobi neregulați care se termină uneori cu spini rigizi. Frunzele uscate nu au un miros specific, însă se remarcă printr-un gust extrem de amar.
Compoziția chimică a frunzelor este extrem de bogată în principii active:
- Cinarină: prezentă în proporție de 1,6-2,0%.
- Polifenoli și flavone: într-un procent de 0,4-0,5%.
- Cinaropicrină: un principiu amar specific care îi conferă acțiunea digestivă.
- Alte componente: glicozide, mucilagii, taninuri, pectine, luteolină, fitosteroli, inulină și enzime active.
- Ulei volatil, acizi și săruri minerale: în special cantități mari de potasiu și magneziu.
Baza cărnoasă a receptaculului inflorescenței conține proteine, lipide și substanțe extractive neazotate de mare valoare nutritivă.
Reguli de cultivare, recoltare excesivă și tehnici de uscare
Fiind o specie originară dintr-o zonă caldă, anghinarea este foarte sensibilă la temperaturi scăzute. Ea necesită regiuni cu ierni blânde, locuri adăpostite cu expoziție sudică și soluri acoperite cu zăpadă iarna. În condițiile din Moldova, plantele sunt transferate în sere pe parcursul iernii, deși în iernile mai blânde pot rezista în câmp dacă sunt mușuroite corect pentru a nu îngheța. Solul ideal trebuie să fie bogat în substanțe hrănitoare, cu reacție neutră și cu apa freatică situată la mare adâncime.
Înmulțirea se face în principal prin semințe, deși este recomandată și cea vegetativă. Deoarece are o rădăcină pivotantă puternică ce pătrunde adânc, arătura de toamnă trebuie executată obligatoriu la o adâncime de 28-30 cm. Semănatul se efectuează în pragul iernii sau primăvara timpuriu. Pentru un hectar de cultură sunt necesare 3,5-4 kg de sămânță, care se seamănă la o distanță de 60 cm între rânduri, 60 cm între plante pe rând și la o adâncime de 4-5 cm. Cultura necesită lucrări periodice de plivire a buruienilor.
Recoltarea frunzelor începe în momentul în care acestea ajung la maturitate și capătă o culoare verde-închis, procesul repetându-se pe măsură ce se dezvoltă frunze noi. La o plantație normal dezvoltată se pot realiza 3-4 recoltări pe vară. Trebuie evitat recoltatul excesiv, deoarece acesta duce la scăderea producției totale, slăbește rezistența plantelor pe timp de iarnă și poate compromite definitiv cultura. Imediat după culegere, frunzele sunt transportate la uscat, obținându-se o producție medie de 3000 kg de frunze uscate la hectar.
Pentru producerea de sămânță, se aleg încă din anul precedent tufe perfect sănătoase, frumoase, cu frunze mari, ținându-se cont și de concentrația de principii active. De la aceste tufe selecționate nu se vor recolta niciodată frunzele; se păstrează doar inflorescența de pe tulpina principală, iar celelalte inflorescențe secundare se îndepărtează. Uscarea frunzelor se face exclusiv la umbră, în strat subțire, în încăperi bine aerisite, iar depozitarea se face în pungi de hârtie, în locuri complet uscate.
Utilizarea în medicina modernă, populară și veterinară
În medicina științifică, anghinarea este utilizată cu succes în tratarea unei liste lungi de afecțiuni, printre care se numără nefritele cronice, vărsăturile, enteritele, fermentațiile intestinale, hemoroizii, angicolitele, colecistitele, constipațiile cronice, hipertensiunea arterială și hipercolesterolemia. Cinarina și polifenolii din frunze au proprietatea directă de a spori secreția biliară și diureza, acționând ca un remediu activ în afecțiunile hepatice și renale. Planta contribuie activ la scăderea conținutului de colesterol rău și a zahărului din sânge, oferind rezultate excelente în tratamentul unor forme de diabet. De asemenea, preparatele din frunze sporesc considerabil funcția antitoxică naturală a ficatului.
În medicina populară, extractele sunt folosite intens în tratamentul bolilor de ficat, ale intestinului gros, în colite și împotriva afecțiunilor hepato-splenice severe. De asemenea, planta se folosește pe larg în medicina veterinară pentru tratarea anorexiei la animale, având rolul de a stimula digestia, de a trezi apetitul și de a combate stările febrile sau afecțiunile hepatice.
Ca indicație auxiliară, baza cărnoasă a receptaculului și solzii inflorescenței sunt utilizați în alimentație ca legumă gourmet, însă cu o regulă strictă: se consumă doar în stare proaspătă și imediat după preparare, deoarece altfel devine toxică. Din inflorescențe, datorită conținutului mare de renină, se prepară un cheag vegetal. În industria chimică, frunzele sunt materia primă folosită la fabricarea medicamentului numit anghirol.
Contraindicații importante și cazuri speciale
Utilizarea remediilor pe bază de anghinare este strict contraindicată persoanelor care suferă de obstrucție biliară sau de insuficiență hepatocelulară gravă. În cazul pacienților diagnosticați cu litiază biliară, este absolut necesară consultarea unui medic specialist înainte de a începe orice tip de tratament cu această plantă.
Modul de preparare pentru ceai, pulbere și infuzie
Pentru tratarea dischineziei biliare, se prepară un ceai special: o lingură de frunze uscate și foarte bine mărunțite se opărește în 500 ml de apă clocotită. După ce se răcește, amestecul se strecoară și se îndulcește ușor cu miere de albine sau zaharină. O treime din cantitatea totală se bea dimineața, devreme, înainte de gustare, după care pacientul trebuie să stea culcat pe partea dreaptă timp de cel puțin o jumătate de oră. Restul cantității de ceai se consumă pe parcursul zilei, cu o jumătate de oră înaintea meselor principale.
Pulberea din frunze se obține prin măcinarea acestora cu ajutorul unei râșnițe electrice. Se administrează câte o linguriță rasă de pulbere de 2-4 ori pe zi. Pentru a beneficia la maximum de efectele sale dezintoxicante, pulberea trebuie ținută cât mai mult timp posibil sub limbă înainte de a fi înghițită.
Infuzia indicată în tratarea hepatitelor cronice, a colecistitelor acute, a agiocolitelor, a hemoroizilor și a vomei se prepară din 2 lingurițe de plantă uscată și mărunțită peste care se toarnă 300 ml de apă clocotită. Vasul se lasă acoperit timp de 10-15 minute, iar lichidul se bea în 3 prize egale înaintea meselor principale. După primele 10 zile de tratament, doza se mărește progresiv la 4 lingurițe de plantă la aceeași cantitate de apă.
