• Acasă  
  • Descindere de ultimă oră la „Regele TikTok-ului”: Alin Borcan, percheziționat după ce a simulat controale oficiale în magazine imitându-l pe Piedone
- National

Descindere de ultimă oră la „Regele TikTok-ului”: Alin Borcan, percheziționat după ce a simulat controale oficiale în magazine imitându-l pe Piedone

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din Timișoara, sub coordonarea unui procuror, au descins marți dimineață la locuința lui Alin Borcan, un cunoscut influencer din mediul online. Bărbatul în vârstă de 32 de ani este suspectat oficial de uzurpare de calități oficiale. Oamenii legii s-au sesizat din oficiu după ce pe rețelele de socializare au apărut […]

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din Timișoara, sub coordonarea unui procuror, au descins marți dimineață la locuința lui Alin Borcan, un cunoscut influencer din mediul online. Bărbatul în vârstă de 32 de ani este suspectat oficial de uzurpare de calități oficiale. Oamenii legii s-au sesizat din oficiu după ce pe rețelele de socializare au apărut imagini în care acesta se dădea drept inspector de control, inducând în eroare angajații unor societăți comerciale din oraș.

S-a îmbrăcat ca Piedone de la ANPC și a luat la întrebări vânzătoarele într-un magazin

Alin Borcan s-a filmat în timp ce purta o ținută similară cu cea a lui Cristian Popescu Piedone din perioada în care acesta conducea Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC). În videoclipul postat ulterior pe TikTok, influencerul intră hotărât într-un magazin, pretinde că efectuează o inspecție oficială de stat și începe să ia la bani mărunți vânzătoarele speriate. În urma percheziției domiciliare de astăzi, polițiștii au ridicat mijloace de probă relevante, iar bărbatul a fost ridicat și dus la audieri.

🌤️ Meteo România

Cum e vremea în orașul tău?

Vezi pe loc temperatura, vântul și prognoza orară. Pentru prognoza detaliată pe mai multe zile, pentru orice localitate din România, intră pe portalul nostru meteo.

Vezi prognoza completă →

Personaj controversat implicat în dosarul privind coruperea alegătorilor

Numele lui Alin Borcan nu este la prima legătură cu anchetele penale, el fiind cunoscut în mediul online și ca un susținător vocal al lui Călin Georgescu. În primăvara anului trecut, locuința sa a fost vizată într-un dosar de amploare instrumentat de procurori pentru coruperea alegătorilor, ce viza rețelele de influenceri care au promovat campanii politice în mod ilegal. De asemenea, în istoricul său din mediul online există și alte imagini controversate, inclusiv videoclipuri în care agresează o femeie pe stradă.

Circ în fața jurnaliștilor cu o armă de airsoft și o amendă de 5.000 de lei

La perchezițiile anterioare din martie 2025, Alin Borcan a provocat un scandal uriaș în fața presei. Acesta a ieșit din casă pe jumătate dezbrăcat, fluturând o armă cu lunetă și strigând în fața camerelor că „au venit niște hoți cu cagule care l-au căutat pe domnul Georgescu în sertare”. Verificările imediate ale polițiștilor au arătat că pușca respectivă era doar o replică de airsoft, motiv pentru care influencerul s-a ales atunci cu o amendă drastică în valoare de 5.000 de lei.

Articole asemănătoare