Fermierii români care au înregistrat pierderi severe din cauza fenomenelor climatice extreme de anul trecut vor beneficia de un sprijin financiar de 14,8 milioane de euro din rezerva agricolă a Uniunii Europene. Fondurile sunt destinate în special producătorilor ale căror culturi de porumb și floarea-soarelui au fost compromise.
Ajutor de la Bruxelles pentru 5 state membre afectate
Decizia vine în urma demersurilor susținute făcute de statele membre afectate. Comisia Europeană a aprobat mobilizarea a peste 56 de milioane de euro pentru fermierii din Portugalia, România, Cipru, Croația și Slovenia, care au suferit pierderi importante.
România beneficiază de a doua cea mai mare alocare din acest pachet:
Cum e vremea în orașul tău?
Vezi pe loc temperatura, vântul și prognoza orară. Pentru prognoza detaliată pe mai multe zile, pentru orice localitate din România, intră pe portalul nostru meteo.
- Portugalia – 30 milioane euro
- România – 14,8 milioane euro
- Cipru – 4,6 milioane euro
- Croația – 4,4 milioane euro
- Slovenia – 2,8 milioane euro
Fondurile europene pot fi triplate din bugetul național
Regulamentul european permite o măsură suplimentară de sprijin: Guvernul de la București poate completa fondurile venite de la Bruxelles cu până la 200% din bugetul național.
„Cele 14,8 milioane de euro reprezintă o formă necesară de sprijin pentru producătorii care au avut de suportat efectele unor condiții climatice severe, iar posibilitatea completării acestor fonduri din bugetul național oferă un instrument suplimentar de intervenție”, a declarat viceprim-ministrul Tánczos Barna, ministrul interimar al agriculturii.
Oficialul a subliniat că autoritățile vor continua să susțină la nivel european măsuri rapide pentru protejarea capacității de producție a agriculturii românești.



