„Cine sapă groapa altuia cade singur în ea” este un proverb vechi, dar care pare să descrie perfect tensiunile apărute în jurul clubului Cetatea 1932 Suceava după schimbările recente din conducere.
În timp ce o parte dintre suporteri continuă să îl prezinte pe Marian Bordeianu drept principalul artizan al promovării, tot mai multe voci din jurul echipei susțin că realitatea ar fi cu totul alta. Potrivit acestora, în spatele succesului sportiv s-au aflat oameni care au muncit constant pentru club, fără să caute lumina reflectoarelor și fără să își asume public merite care aparțin unei întregi echipe.
După înlocuirea sa din funcție, Marian Bordeianu ar fi încercat să obțină sprijin pentru a reveni în conducere. În același timp, în spațiul public au apărut discuții legate de remunerația încasată de fostul oficial, despre care se afirmă că ar fi beneficiat de un salariu net de peste 7.000 de lei lunar, la care s-ar fi adăugat prime acordate pentru rezultatele echipei.
Cum e vremea în orașul tău?
Vezi pe loc temperatura, vântul și prognoza orară. Pentru prognoza detaliată pe mai multe zile, pentru orice localitate din România, intră pe portalul nostru meteo.
Cele mai controversate informații sunt însă cele care îl leagă de perioada în care Dorin Goian activa la club. În mediul online circulă capturi ale unor conversații atribuite lui Marian Bordeianu și unui jucător al echipei. Cei care au publicat mesajele susțin că acestea ar indica existența unor demersuri menite să submineze poziția antrenorului și să influențeze deciziile finanțatorilor. Autenticitatea și contextul complet al acestor discuții sunt subiecte intens dezbătute în rândul suporterilor.

Discuții există și în ceea ce privește implicarea galeriei la ultimul meci al Cetății. Un lider al suporterilor a susținut în mai multe transmisiuni live pe rețelele de socializare că fanii au contribuit financiar la realizarea steagurilor, bannerelor și a coregrafiei. În același timp, alte persoane apropiate clubului afirmă că o parte semnificativă a fondurilor ar fi provenit de la finanțatorii echipei.
În tot acest context, întrebările continuă să apară. Cine sunt oamenii care au contribuit cu adevărat la construirea proiectului care a adus promovarea? Cine a muncit în spatele cortinei și cine a cules aplauzele? Și, poate cea mai des întâlnită întrebare în ultimele zile: ce aport concret a avut Marian Bordeianu în atragerea de resurse și finanțări pentru club de-a lungul mandatului său?


